AcasăPoliticaPonta a contestat decizia Consiliului de Atestare, in privinta doctoratului

Ponta a contestat decizia Consiliului de Atestare, in privinta doctoratului

Nemultumit in privinta recomandarii de retragere a titlului de doctorat, fostul premier a formulat o contestatie.

Odata ce nu e de acord cu recent-pronuntata opinie reprezentantilor Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), Ponta a contestat-o, demersul sau urmand sa fie solutionat in perioada urmatoare.

„Bineinteles ca am contestat decizia pur politica a noului Ministru al Educatiei Mircea Dumitru – de fapt pretul murdar pe care fostul instructor de pionieri din 1989 l-a platit pentru a ocupa timp de cateva luni scaunul din Guvern ( fostul Ministru Curaj nu a acceptat sa calce in picioare toate legile pentru a-si pastra functia) !”, si-a explicat decizia fostul sef al Guvernului, in urma cu scurta vreme, pe Facebook.

Tot prin intermediul postarii ample in care isi sustine cauza, Ponta se declara „convins” ca vor fi judecatori care „au curaj sa aplice legea si sa-mi dea dreptate”, amintind ca are inca de acum doi ani, din directia Curtii Supreme, o decizie definitiva favorabila. Dar si ca are un verdict de „neplagiat”, din partea CNACTDU, care dateaza de acum 4 ani. De asemenea, fostul premier si, totodata, ex-lider al PSD sustina ca „respectat toate legile aflate in vigoare atunci”, respectiv atat in 1999, cat si-a inceput teza, cat si in 2003, cand a incheiat-o, dar si ca e „judecat” in conformitate cu prevederile unei ordonante de urgenta „aprobata in stil comunist in 2016”.

77 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger