AcasăPoliticaLiderii lumii condamna la unison atacul de la Nisa

Liderii lumii condamna la unison atacul de la Nisa

Masacrul care a indoliat Franta chiar de Ziua Nationala a provocat un adevarat val de reactii pe scena politica mondiala.

Pe langa presedintele francez, care a condamnat atacul si a anuntat, la TV, ca starea de urgenta se prelungeste, in Franta, pentru alte trei luni, desi ar fi trebuit ca masura sa fie ridicata peste mai putin de doua saptamani, si seful Guvernului de la Paris a transmis un mesaj, prin care a asigurat ca poporul francez are forta sa depaseasca acest moment greu. „Orasul Nisa lovit de terorism de Ziua Nationala. Durere imensa, tara e in doliu. Francezii vor face fata”, a scris Manuel Valls pe contul sau oficial de Twitter.

Si liderii lumii au reactionat, condamnand la unison atacul produs noaptea trecuta intr-unul dintre cele mai mari orase ale Frantei, masacru soldat cu peste 80 de decese si ranirea altor zeci de persoane. Pe aceeasi retea de socializare, premierul canadian a notat urmatorul mesaj: „canadienii sunt socati de atacul din aceasta seara, de la Nisa”, Trudeau transmitand, totodata, faptul ca statul pe care il reprezinta e solidar cu Franta.

Si liderul de la Casa Alba a condamnat, conform itv.com,”in termenii cei mai puternici” atacul indreptat asupra unor oameni nevinovati. La randul sau, Theresa May, noul premier britanic, a cerut sa fie informata constant in privinta situatiei de la Nisa, potrivit aceleiasi surse.

Nu in ultimul rand, cancelarul geman a subliniat faptul ca tara sa „sta de partea Frantei in lupta contra terorismului”.

Va amintim ca un bilant recent, venit din directia autoritatilor franceze, indica 84 de decese si zeci de persoane ranite. Printre raniti sunt doi romani, sot si sotie, care sunt internati in spitalele din Nisa, starea lor nefiind, din primele informatii facute publice din directia autoritatilor, una grava.

sursa foto: Facebook

author avatar
Cristina Stefan
75 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger