AcasăPoliticaLiberalul Volosevici renunta la ideea de a candida la primaria Ploiesti

Liberalul Volosevici renunta la ideea de a candida la primaria Ploiesti

Intrat in vizorul DNA, senatorul liberal a decis sa faca un pas inapoi de la planul de a intra din nou in lupta electorala pentru Primaria Ploiesti.

Dupa ce a dat de doua ori in ultima perioada ochii cu procurorii, DNA anuntand, la finele lunii martie, ca este urmarit penal intr-un dosar in care se ancheteaza posibile fapte de coruptie care ar data din 2012, fostul edil al Ploiestiului, Andrei Volosevici, a anuntat ca a decis sa renunte sa mai intre in cursa din iunie, pentru prima functie in cadrul primariei locale, motivand ca a luat aceasta decizie ca semn de respect pentru colegii liberali, dar si pentru ploiesteni. „In legatura cu aceste aspecte sunt convins ca imi voi demonstra nevinovatia, dar doresc sa fac acest lucru la institutiile abilitate, fara a incerca sa ma victimizez in spatiul public. Data fiind aceasta noua situatie in care ma aflu, din respect fata de colegii de partid si mai ales fata de dumneavoastra, ploiestenii, si asa greu incercati de incompetenta celor care conduc orasul din 2012, am decis sa imi retrag optiunea de a candida la primaria Ploiesti”, si-a anuntat Volosevici decizia, seara trecuta, prin intermediul unui mesaj postat pe contul personal de Facebook.

Va reamintim faptul ca, odata chemat, pe 24 martie, la DNA Ploiesti, liberalul, edil al orasului in perioada 2008-2012, a aflat ca e suspectat de fapte de coruptie – respectiv abuz in serviciu avand drept consecinta obtinerea unui folos necuvenit pentru altul si luare de mita – intr-un dosar in care au mai ajuns in atentia procurorilor si alte doua persoane.

La momentul respectiv, anchetatorii anuntau ca „in calitate de primar al municipiului Ploiesti si ordonator principal de credite, prin indeplinirea defectuoasa a atributiilor si incalcarea dispozitiilor legale, suspectul Volosevici Andrei Liviu a initiat proiectul de hotarare privind asocierea municipiului Ploiesti cu SC FC Petrolul SA in vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, servicii si proiecte de interes public local – avand ca obiectiv principal functionarea echipei de fotbal FC Petrolul”, dar si ca „in acelasi scop, a semnat un contract de asociere intre municipiul Ploiesti si S.C. FC PETROLUL SA Ploiesti, contract incheiat prin nerespectarea dispozitiilor Legii administratiei publice locale – in conditiile in care o institutie publica nu poate finanta o activitate lucrativa desfasurata de un agent economic cu capital privat”. Nu in ultimul rand, din comunicatul DNA rezulta si faptul ca „in acest fel, a determinat prejudicierea bugetului local cu suma totala de 32.577.437 lei si concomitent, obtinerea de catre S.C. FC PETROLUL SA Ploiesti a unui folos necuvenit de aceeasi valoare”.

sursa foto: Facebook/Andrei Volosevici

author avatar
Cristina Stefan
99 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger