AcasăPoliticaLa comanda lui Iohannis, Ciolos mai da un tur

La comanda lui Iohannis, Ciolos mai da un tur

Prezent la festivitatea organizata, duminica, la Iasi, in cinstea Micii Unirii, Klaus Iohannis a spus clar ca si-ar dori primari alesi din doua tururi. Amabil, premierul Ciolos a purces pe loc sa faca pe plac presedintelui.

Premierul Dacian Ciolos nu concepe sa nu-i faca pe plac presedintelui

”Ideea este, sigur, foarte buna. Intrebarea se pune daca se mai poate, cu asa putin timp inainte de alegeri, schimba legea. Asta este o decizie a partidelor parlamentare si, sigur, in oarecare masura, a Guvernului. Eu le doresc sa gaseasca cea mai inteleapta solutie”, a dat Klaus Iohannis semnalul mult asteptat de PNL. Iar primul care a dat dovada de intelepciunea dorita de Iohannis a fost, evident, Dacian Ciolos. Care, desi taman declarase ca ”nu este democratic” ca o lege adoptata de Parlament sa fie modificata de guvern prin ordonanta de urgenta, a facut o pirueta si nu numai ca a anuntat ca va discuta cu partidele varianta ordonantei de urgenta, dar a si supralicitat aratand ca ia in calcul inclusiv modificarea legii prin asumarea raspunderii.

Klaus Iohannis a dat practic startul modificarii legii alegerilor locale

Vestea este foarte proasta pentru PSD-ul care tocmai s-a scuturat de UNPR si de ALDE, ceea ce inseamna ca Iohannis poate incropi de o majoritate ad-hoc, asa cum s-a intamplat si la investirea Guvernului Ciolos. Iar daca planul reuseste si se trece la alegerea primarilor din doua tururi, cel mai pagubit partid va fi PSD-ul, care va pierde astfel, cu certitudine, primarii care altfel ar fi ramas in ”portofoliul” lui pana in 2020.

Zoe, fii barbata!

In timp ce tehnocratul Ciolos era adus la sentimente mai bune de Klaus Iohannis, Alina Gorghiu opintea si ea la ”rasucirea” liderului PSD, Liviu Dragnea. Nu cu forta, ci indemnandu-l pe Dragnea sa fie ”curajos” ca un adevarat barbat. ”Avem obligatia sa primenim clasa politica. Il invit pe liderul PSD Liviu Dragnea sa fie curajos de ziua Micii Uniri sa se solidarizeze cu romanii, cu societatea romaneasca care isi doreste pentru locale competitie, legitimitate si reprezentativitate”, a indulcit Gorghiu amara pilula a modificarii legii electorale. Imun la noua abordare feminina, Dragnea se tine insa tare si contesta vehement modificarea legii.

Afara cu pesedistii din esaloanele doi si trei

In timp ce Iohannis si Ciolos vopseau in culori inchise viitorul PSD, Vasile Blaga punea gand rau prezentului social-democrat. Mai exact, Blaga s-a trezit brusc sa conditioneze, tot ieri, sustinerea acordata de PNL premierului Dacian Ciolos de ”curatirea” urgenta a administratie de pesedistii ramasi in esaloanele doi si trei dupa debarcarea Guvernului Ponta. ”Noi sustinem Guvernul Ciolos atat timp cat munceste pentru Romania si in interesul cetateanului roman. Si il sprijinim. Este adevarat ca situatia nu este foarte simpla. In continuare, o spun fara nicio retinere, in toate structurile de la etajele doi-trei este prezent doar PSD. Va dau si exemple: prefecti toti, deconcentrate aproape toate, secretari de stat cam toti, sefi de agentii aproape toti sunt de la PSD”, a indicat Blaga, in clar, functiile care ar trebui ”deparazitate” de pesedisti.

author avatar
Simona Badulescu
875 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger