AcasăPoliticaKlaus Iohannis si sotia sa, in mijlocul comunitatii romanesti din Spania

Klaus Iohannis si sotia sa, in mijlocul comunitatii romanesti din Spania

Oaspeti pe taram iberic, in cadrul unei vizite oficiale pe care o intreprind in Spania, in intervalul 12-14 iulie, seful stautlui si sotia sa au avut parte de o zi de luni cu un program incarcat.

Dupa ce liderul de la Cotroceni s-a intalnit, in prima parte a zilei de luni, cu seful Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, iar ulterior Klaus Iohannis si sotia sa au participat la dejunul oferit in onoarea lor, de catre Regele Felipe al VI-lea si sotia sa, Regina Letizia, la Palatul Regal din capitala Spaniei, Madrid, presedintele si Carmen Iohannis au ajuns, la orele serii, in mijlocul comunitatii de romani aflati in Regatul Spaniol. Au stat de vorba cu compatriotii aflati, temporar, la lucru sau stabiliti in Spania, dar au facut si fotografii, atmosfera fiind, din cate se vede din instantaneele suprinse la eveniment, una cat se poate de calduroasa si placuta.

Cu acest prilej, liderul de la Cotroceni le-a adresat un mesaj prin intermediul caruia, in linii mari, a tinut sa le transmita aprecierea sa pentru ca „investesc in Romnaia” si ii „inspira pe cei din tara sa isi doreasca mai mult”, dar si pentru ca promoveaza si apara simbolurile nationale.

De altfel, presedintele a postat, marti, in jurul pranzului, pe contul sau de Facebook, cateva idei in legatura cu intrevederea pe care a avut-o, seara trecuta, cu romanii aflati la lucru in Spania. „O Romanie puternica isi promoveaza identitatea, stie sa apere si sa valorifice acele simboluri care ne definesc in lume ca natiune, oriunde ne-am afla. Romanii fac acest lucru in Spania, prin promovarea limbii si culturii romane, prin rolul pe care il au in societate si, astfel, ei fac Romania puternica. In toate discutiile pe care le am cu omologii mei, respectarea si garantarea drepturilor romanilor in tarile in care traiesc si muncesc se afla printre subiectele cele mai importante”, a notat presedintele in mesajul respectiv.

sursa foto: Facebook/Klaus Iohannis

author avatar
Cristina Stefan
250 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger