AcasăPoliticaIon Ariton, pus sub control judiciar in dosarul "Gala Bute"

Ion Ariton, pus sub control judiciar in dosarul „Gala Bute”

Fostul ministru al Economiei din Guvernul Boc a aflat, marti, de la procurori, ca a fost plasat de procurorii anticoruptie sub control judiciar, vreme de 60 de zile, in Dosarul „Gala Bute”. Masura vine la nici o saptamana dupa ce senatorii au incuviintat inceperea urmaririi penale a parlamentarului pe care DNA il acuza de fapte de coruptie.

Ariton a fost prezent la sediul DNA in cursul acestei dimineti. De marti incepand, fostul membru al Guvernului Boc se afla sub control judiciar, masura dispusa in cazul sau de catre procurorii DNA pentru urmatoarele 60 de zile, pentru acuzatiile de „participatie improprie la abuz in serviciu, cu obtinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și folosire a influentei in scopul obtinerii de foloase necuvenite”, dupa cum se precizeaza intr-un comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie.

In tot acest interval, senatorul, care este cercetat in Dosarul „Gala Bute”, eveniment organizat in vara anului 2011, cand Ariton se afla la sefia Ministerului Economiei, are de respectat o serie de obligatii. Printre acestea, sa se prezinte periodic la Politia Sibiu, in conformitate cu programul de supraveghere stabilit de catre oamneii legii, sau de cate ori este chemat, situatie valabila si in cazul in care parlamentarului ii este solicitat sa se prezinte la organul de urmarire penala. De asemenea, Ion Ariton nu are voie sa iasa din tara, decat cu acordul unui procuror si nici sa nu se apropie ori sa comunice- „pe nicio cale” – cu suspectii, inculpatii si martorii din dosarul in care este cercetat, mai exact dosarul „Gala Bute”.

sursa foto: mesageruldesibiu.ro

author avatar
Cristina Stefan
114 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger