AcasăPoliticaIohannis si Ciolos vor fi la Iasi de Ziua Unirii Principatelor

Iohannis si Ciolos vor fi la Iasi de Ziua Unirii Principatelor

Manifestarile programate pentru celebrarea a 157 de ani de la Ziua Unirii Principatelor Romane ii vor regasi, in inima Moldovei, pe cei doi sefi de Palate- Cotroceni si Victoria.

Atat presedintele, cat si premierul se vor afla, asadar, in ultima zi a saptamanii, la Iasi, pe agenda publica a sefului statului fiind trecute atat participarea, in jurul pranzului, la ceremonialul religios „Te Deum”, precum si depunerea unei coroane de flori la monumentul „Alexandru Ioan Cuza”, aflat in Piata Unirii, dar si a unei jerbe la mormantul domnitorului, la Biserica Sfintii Trei Ierarhi, din orasul in care s-a savarsit Mica Unire, cum mai este cunoscut evenimentul Unirii Principatelor.

Nu in ultimul rand, seful statului urmeaz sa tina si un discurs, cu prilejul ceremonialului organizat in Piata Unirii din Iasi.

La randul sau, primul-ministru Ciolos va lua parte la manifestarile prilejuite de Ziua Unirii Principatelor, pana la acest moment Executivul neanuntand public programul exact al premierului, din ziua de duminica.

Totodata, din cate anunta Ministerul de Interne, in cursul zilei de duminica, vor fi ceremonii si la statuia domnitorului A.I. Cuza din Dealul Mitropoliei, din Capitala, la care vor participa mai multi reprezentanti ai conducerii MAI.

De altfel, astfel de ceremonii vor fi organizate si la Cluj, dar si la Focsani.

98 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger