AcasăPoliticaIohannis nu l-a ”promulgat” pe Marian Munteanu

Iohannis nu l-a ”promulgat” pe Marian Munteanu

Klaus Iohannis nu este de acord cu desemnarea lui Marian Munteanu pe post de candidat al PNL

Surse liberale sustin ca presedintele Iohannis nu binecuvanteaza candidatura lui Marian Munteanu, motiv pentru care acesta urmeaza sa fie schimbat urgent.

Klaus Iohannis nu este de acord cu desemnarea lui Marian Munteanu pe post de candidat al PNL

Epopeea candidaturii PNL la Primaria Capitalei nu s-a oprit la desemnarea lui Marian Munteanu, ci continua, acoperind de ridicol partidul condus de co-presedintii Blaga si Gorghiu. Decizia de a renunta la Munteanu a fost luata, dupa cum povestesc surse din partid, dupa o discutie cu Klaus Iohannis, in care acesta a decretat scurt ca nu-l sustine pe fostul lider al Pietii Universitatii. Obligati sa-si schimbe (pentru a patra oara!) candidatul, liderii liberali si-au indreptat privirile spre ultimele doua optiuni ramase: Catalin Predoiu si Adriana Saftoiu. Fosti pedelisti amandoi, spre disperarea liberalilor de rit vechi. Care insa, acum, ar fi de-a dreptul fericiti daca Predoiu ar accepta sa candideze, scotand astfel PNL-ul din cea mai penibila situatie din toata istoria sa postdecembrista. Dupa cum se stie deja, Adriana Saftoiu este gata sa candideze la Primaria Generala, chiar si cu riscul de a se intalni in ring cu Traian Basescu. Un risc major pe care liberalii vor insa sa-l evite, motiv pentru care il bat la cap pe Predoiu sa-si asume el rolul. Iar ca sa infranga cerbicia acestuia, penelistii flutura pe sub nasul lui Predoiu varianta alegerii primarilor in doua tururi, chiar daca exceptia de neconstitutionalitate ridicata la Tribunalul Bucuresti nici macar nu ajunsese, ieri la pranz, la CCR. Singurul noroc al PNL este ca, amenintat de posibilitatea reintroducerii celui de-al doilea tur si de intrarea lui Traian Basescu in cursa electorala, nici PSD-ul nu se simte prea bine si din aceasta cauza nici nu profita de vulnerabilitatea liberalilor si nu-i toaca asa cum s-ar cuveni.

Voicu si Atanasiu se bat pe ”mostenirea” lui Gorghiu

O renuntare la candidatura lui Marian Munteanu va influenta si lupta surda pentru putere care se da acum in PNL, intre Mihai Voicu si Teodor Atanasiu. Care ravnesc amandoi sa-i ia locul co-presedintelui Alina Gorghiu, dupa ce aceasta se va retrage in concediu postnatal. Cu doar cateva zile in urma, atunci cand liberalii sperau sa dea lovitura cu ”emblema” Marian Munteanu, artizanul miscarii, Teodor Atanasiu, ii luase fata lui Mihai Voicu. Acum insa, voci liberale cred ca fasairea operatiunii ”Munteanu” ii va aduce puncte in plus lui Voicu. Satula de atatea necazuri si constienta de daunele de imagine deja inregistrate de partid, Gorghiu a decis sa puna piciorul in prag si sa anunte ca nu crede ca va sta in concediu postnatal. Decizie care pune frau ambitiilor celor doi.

author avatar
National
656 afisari
Zenville

Ultimele știri

Caz înspăimântător în București! Femeie reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la un interval de mai multe ore

Caz șocant în București! O femeie a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat...

Momente de groază, la înălțime. Pasagerii unui telescaun, surprinși de rafale foarte puternice de vânt – VIDEO

Mai multe persoane au trecut printr-o experiență pe care, cel mai probabil, nu o vor uita niciodată. Sau, cel puțin, nu prea curând.Au fost...
proger