AcasăPoliticaIohannis, despre dosarul de incompatibilitate: E nevoie de o solutie cat mai...

Iohannis, despre dosarul de incompatibilitate: E nevoie de o solutie cat mai rapida din partea ICCJ la aceasta speta

Prezidentiabilul Aliantei Crestin Liberale sustine ca se bucura ca se doreste fixarea unui termen rapid pentru solutionarea, de catre Instanta Suprema, a dosarului in care ANI il acuza de incompatibilitate.

Satul ca acest subiect sa fie „in mod fals” folosit de catre contracandidatii sai la alegerile prezidentiale, Iohannis spera ca, odata clarificata chestiunea, atacurile sa inceteze si sa nu mai „vicieze” campania electorala pentru alegerile privind cea mai inalta functie in stat.  „Din respect pentru cei peste doua milioane doua sute de mii de romani si familiile lor care au ales sa ma sprijine in aceasta campanie electorala, semnand pentru candidatura mea, consider ca este nevoie din partea Inaltei Curti de Casatie si Justitie de o solutie cat mai rapida la aceasta speta”, afirma liderul liberalilor, candidat al Aliantei Crestin Liberale (PNL-PDL) la scrutinul din noiembrie.

Nu in ultimul rand, Iohannis sustine ca are incredere in justitia romana si ca va respecta decizia Instantei. „Am toata increderea in justitia din Romania, iar orice decizie a justitiei trebuie respectata. Ca si pana acum, voi raspunde cu promptitudine la orice apel sau solicitare a instantei de judecata”, puncteaza primarul Sibiului, conform unui comunicat de presa remis de PNL.

Instanta Suprema a stabilit pentru joi, 24 septembrie, un prim termen de judecata in dosarul in care ANI il acuza pe Klaus Iohannis de incompatibilitate. Hotararea Instantei Supreme e definitiva. Anul trecut, Agentia Nationala de Integritate il declara pe Iohannis in stare de incompatibilitate, constatand ca acesta ar fi detinut simultan functia de edil al Sibiului, dar si de reprezentant al municipalitatii in AGA a SC Apa Canal SA Sibiu si SC Piete SA.

219 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger