AcasăPoliticaGuvernul precizeaza: Corpul de control al premierului a trimis DNA, in septembrie,...

Guvernul precizeaza: Corpul de control al premierului a trimis DNA, in septembrie, un raport in legatura cu restituirea terenurilor din Bacau

Corpul de Control al primului-ministru a transmis, pe 5 septembrie, catre Directia Nationala Anticoruptie, raportul de control privind restituirea unui teren forestier de circa 43 de hectare si a unui teren agricol de 50 de hectare, in judetul Bacau, se mentioneaza sambata pe site-ul Guvernului.

Comunicatul de presa al Corpului de control al premierului este menit sa clarifice o informatie vehiculata recent in presa. „Avand in vedere informatiile gresite aparute pe fluxul Mediafax, Corpul de Control al Primului-ministru informeaza ca, in urma controlului efectuat in baza dispozitiilor prim-ministrului Victor Ponta, Corpul de Control al Primului-ministru a transmis, inca din 05.09.2014, catre Directia Nationala Anticoruptie, Raportul de Control privind restituirea unui teren forestier de 43.227 Ha si a unui teren agricol de 50 ha, in judetul Bacau, precum si documentatia aferenta”, mentioneaza sursa citata.

In adresa catre DNA, datata 5 septembrie si semnata de secretarul de stat Ion Lazar, seful Corpului de Control al primului ministru, si adresata Laurei Codruta Kivesi, procurorul sef al DNA, se mentioneaza ca a fost efectuata „o actiune de control privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier in suprafata de 43,227 ha si a unui teren agricol in suprafata de 50 ha din judetul Bacau in favoarea lui Elie Vlad Sturdza si succesorului sau, Paltin Gheorghe Sturdza”.

Mai mult, pe langa DNA, raportul in cauza a fost trimis, „in vederea valorificarii aspectelor constatate”, si Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, precum si Regiei Nationale a Padurilor-Directia Silvica Bacau. De asemenea, se mentioneaza in comunicatul postat pe site-ul Executivului, documentul intocmit de catre Corpul de Control al primului ministru, in legatura cu restituirea suprafetelor de teren forestier si agricol din Bacau, a fost transmis si Prefecturii Bacau, Tribunalului Sibiu, precum si Ministerelor Mediului si al Afacerilor Interne.Este vorba despre dosarul privind retrocedarile de terenuri in care in vizorul DNA au ajuns mai multi parlamentari, printre ei si Viorel Hrebenciuc si Ilie Sarbu.

Raportul Corpului de Control al premierului este disponibil AICI.

200 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger