AcasăPoliticaGorghiu ii ameninta pe pesedisti: Se va termina urat!

Gorghiu ii ameninta pe pesedisti: Se va termina urat!

Diaspora va ramane punctul vulnerabil al social-democratilor. Scandalul privind modul defectuos in care au fost organizate alegerile prezidentiale in strainatate este alimentat permanent de liberali, care spera in felul acesta sa erodeze si mai tare PSD-ul.

Alina Gorghiu nu-i vede bine pe pesedisti

Misiunea penelistilor este usurata chiar de pesedisti care,  prin jocul de glezne din ultima perioada, le ofera munitie din plin.  Asa s-a ajuns si la acuzatiile de „furt calificat”, lansate recent de co-presedintele PNL, Alina Gorghiu. Acuzatii urmate si de un avertisment sumbru legat de viitorul politic al social-democrati.  „Se va termina extrem de urat pentru PSD, daca se va opune in continuare la adoptarea votului prin corespondenta. Nu vreau sa cred ca nu au inteles nimic din alegerile din noiembrie 2014. PSD are aceeasi autosuficienta si aceeasi bataie de joc la adresa romanilor din diaspora. Nu vreau sa cred asa ceva, dar, zi de zi, premierul Victor Ponta ma contrazice”, a afirmat Alina Gorghiu.

Social-democratii risca sa fie sanctionati de electorat pentru ca blocheaza votul prin corespondenta

Mai mult, co-presedintele PNL le-a cerut romanilor sa se implice in promovarea votului prin corespondenta si, implicit, sa-i sanctioneze pe pesedisti pentru „duplicitatea” lor. „Astazi, suntem in fata unui furt calificat al PSD, pentru ca, desi prezideaza Comisia parlamentara de cod electoral, refuza sa elaboreze legislatia care tine de acest vot prin corespondenta. (…)Orice propunere privind votul prin corespondenta este ignorata.  (…) PNL, prin reprezentantii din comisie, a solicitat de mai multe ori sa se redacteze aceasta lege, dar refuzul a fost constant, iar de data aceasta le cerem tuturor celor din diaspora sa participe la elaborarea proiectului pentru a putea sa-l introducem in comisia de cod electoral si sa fortam Partidul Social Democrat sa accepte un mijloc de vot, cum este votul prin corespondenta, care inseamna respect fata de Constitutie, respect fata de legile din Romania, respect fata de drepturile fundamentale ale oricarui roman din tara sau strainatate”, a mai precizat Alina Gorghiu.

author avatar
Ana-Maria Ludatser
1.681 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger