AcasăPoliticaGitenstein: Acordul de coabitare presedinte-premier, cea mai importanta schimbare din 2012 incoace

Gitenstein: Acordul de coabitare presedinte-premier, cea mai importanta schimbare din 2012 incoace

Faptul ca actualul sef de stat si cel al Guvernului au ajuns sa parafeze acordul de coabitare, demers produs in 2012, constituie, pana in ziua de astazi, cea mai importanta schimbare de dupa plecarea din Romania a fostului ambasador al SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein.

Intrebat, duminica, in cadrul emisiunii „Dupa 20 de ani”, de la ProTv, despre schimbarile survenite pe scena politica, odata cu plecarea sa de pe taram autohton, diplomatul american a amintit de consensul la care au ajuns Basescu si Ponta, unul dintre efectele pozitive ale acestui acord, pact a carui finalitate a fost remarcat chiar si de catre oficialii Comisiei Europene, fiind desemnarea printre altele, a procurorului general, Codruta Kovesi, „un procuror de mare succes”.

„Cred ca una dintre cele mai importante schimbari, care a avut loc cand m-am retras si de atunci incoace, este acordul de coabitare dintre presedinte si prim-ministru „.Va amintim ca Mark Gitenstein a fost, din 2009 si pana in 2012, ambasador al Americii in Romania.

127 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger