AcasăPoliticaFostul presedinte Basescu, la Parchetul General

Fostul presedinte Basescu, la Parchetul General

La circa trei saptamani de cand s-a aflat ca are calitatea de suspect intr-un dosar redeschis, dupa ce in prima faza se daduse solutie de neincepere a urmaririi penale, Traian Basescu a ajuns in aceasta dimineata la Parchetul General.

Fostul lider de la Cotroceni a fost citat in prezenta cauza, drept urmare s-a prezentat la Parchetul de pe langa Inalta Curte cu aproape un sfert de ora inainte de ora 10. Nu a venit singur, ci alaturi de un avocat. „Nu cred nimic”, a fost tot ce a spus seful PMP, inainte de a intra in cladirea PICCJ.

Cu scurta vreme inainte de ora 11, adica dupa aproape o ora de cand ajunsese in fata procurorilor, Traian Basescu a plecat de la Parchetul General, alegand sa nu faca prea multe precizari presei. „Am dat declaratie”, a fost tot ce a declarat fostul sef al statului.

In acest sens, pe 19 aprilie, Basescu facea urmatoarele precizari, pe contul sau oficial de Facebook: „Printr-o adresa a PICCJ, am fost informat ca sunt suspect pentru spalare de bani in forma continuata legat de achizitia unui teren si a unei case in anii 2000 si respectiv 2002, urmare a unei reclamatii facute de domnul Ciuvica. Pentru corecta informare, aduc la cunostinta ca, in acelasi dosar, prin REZOLUTIA din 25 iunie 2012 a PICCJ, s-a dispus neinceperea urmaririi penale. Acest dosar a fost redeschis in 2015 la solicitarea PICCJ. Pentru moment, nu am fost citat la PICCJ. Cu certitudine, imediat ce voi fi citat, ma voi prezenta in fata procurorului de caz”.

author avatar
Cristina Stefan
134 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger