AcasăPoliticaFlorin Popescu, salvat de pofta de „socializare” a pesedistilor

Florin Popescu, salvat de pofta de „socializare” a pesedistilor

Puterea i-a mai acordat un ragaz de o saptamana lui Florin Popescu

Parlamentarii puterii au demonstrat inca o data ca le sta capul numai la combinatii si manevre politice.

 

Puterea i-a mai acordat un ragaz de o saptamana lui Florin Popescu

Deputatii urmau sa voteze ieri solicitarea privind incuviintarea arestarii preventive a colegului Florin Popescu. N-a fost sa fie, pentru ca nu s-a intrunit cvorumul de sedinta. Asta dupa ce, in jurul orei 12.00, pesedistii si-au amintit ca au probleme importante de discutat si s-au baricadat la ei la grup. Scopul reuniunii nu a fost foarte clar, Marian Neacsu, liderul deputatilor PSD, explicand ca este vorba de o simpla „socializare”. Pesemne social-democratii nu se mai vazusera de mult si simteau nevoia sa schimbe impresii de campanie intre ei. Nu au apucat insa, pentru ca in nici zece minute li s-a dat ordinul de imprastiere la pachet cu directiva de a nu mai pune piciorul in plen. Asa cum era de asteptat, demersul parlamentarilor PSD a fost criticat la scena deschisa de reprezentantii opozitiei. „Absenta si amanarea in Parlament sunt cele doua instrumente pe care le foloseste majoritatea din jurul PSD pentru a-i apara pe cei care ar trebui sa mearga in justitie, de acolo de unde este firesc sa aflam daca ei sunt vinovati sau nevinovati. Cerem PSD sa lase justitia sa functioneze liber, sa nu se mai opuna unor lucruri care ar trebui sa fie firesti intr-un sistem democratic”, a afirmat  purtatorul de cuvant al PNL Cristina Pocora. La randul sau, deputatul Florin Popescu a declarat ca ar prefera ca aceasta tema sa fie transata cat mai repede. „Nu sunt salvat, sunt in continuare anchetat. Amanarea este o amanare, nu o salvare. Un vot astazi ar fi insemnat inchiderea acestui subiect”, a conchis Popescu.

author avatar
Ana-Maria Ludatser
174 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger