AcasăPoliticaEcaterina Andronescu, reclamata pentru discriminare

Ecaterina Andronescu, reclamata pentru discriminare

PDL a depus la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii o sesizare impotriva fostului si actualului sef al Educatiei, Ecaterina Andronescu si Remus Pricopie.

Ecaterina Andronescu a nedreptatit 22.000 de cadre didactice, acuza PDL-istii

Democrat-liberalii sustin, prin vocea Ralucai Turcan, ca mii de cadre didactice (educatori, institutori si invatatori, plus maistri-instructori si antrenori) ”asteapta si astazi sa le fie echivalate competentele si sa devina profesori in invatamantul prescolar si primar, profesori de instruire practica sau profesor antrenor”. ”Cei doi ministri au incalcat drepturile a peste 22.000 de cadre didactice prin nefinalizarea procedurii de echivalare a competentelor acestora. Procedura, demarata in anul 2012 si derulata fara niciun impediment, s-a blocat in cabinetul doamnei Ecaterina Andronescu. Ordinul de Ministru privind aprobarea listelor cuprinzand personalul didactic din unitati de invatamant preuniversitar, nominalizat pentru recunoasterea si echivalarea competentelor profesionale, care trebuia dat din noiembrie 2012, nu a fost semnat nici pana astazi”, acuza Turcan.

author avatar
Victor Paun
354 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger