AcasăPoliticaDragnea: Iohannis, holograma lui Basescu

Dragnea: Iohannis, holograma lui Basescu

Klaus Iohannis nu are stofa de presedinte. O spune vicepremierul Liviu Dragnea, convins fiind ca neamtul a facut o mare greseala atunci cand a acceptat sa candideze.

Liviu Dragnea recunoaste ca nu intelege ce cauta Klaus Iohannis in cursa prezidentiala

Despre Klaus Iohannis nu poti sa spui nici macar ca are idei putine si fixe, pentru ca omul nu are nicio idee, afirma cu toata convigerea Liviu Dragnea. Mai mult, presedintele executiv al PSD recunoaste ca nu  intelege ce l-a manat pe primarul Sibiului sa intre intr-o lupta electorala care-l depaseste total. Singura explicatie care-i trece lui Dragnea prin cap este ca Iohannis a fost impins de la spate de Traian Basescu. Pe care incearca sa-l imite, dar fara prea mult succes. „Dupa parerea mea, domnul Klaus Iohannis este un fel de holograma, este o imagine proiectata a altcuiva, a lui Traian Basescu, o imagine destul de stearsa, este un om care n-a reusit sa transmita macar o singura idee. Eu nu am vazut la Klaus Iohannis o idee proprie sau o parere pe care sa si-o sustina, a lui, deci sa fie a lui”, a declarat presedintele executiv al PSD. In context, Dragnea a aratat ca o alta eroare a lui Klaus Iohannis consta in aranjamentele pe care le-a facut cu „extremistii”. „O actiune nepermisa a lui Klaus Iohannis este intelegerea, pactul cu extremistii care vor sa decupeze Ardealul, or asa ceva nu este permis. Pentru ca cineva care vrea sa fie presedintele Romaniei, deci comandantul suprem al Armatei Romane, si sa aiba datorii ulterioare dupa alegeri la niste extremisti care vor sa decupeze Transilvania este ceva de o gravitate foarte mare. In schimb nu a facut greseli. Are o singura greseala. Restul nu sunt greseli. Cu fiecare zi care trece, cu fiecare aparitie a lui Klaus Iohannis oamenii vad din ce in ce mai mult adevarata imagine a lui. Nu are niciun fel de legatura cu functia de presedinte al Romaniei”, a mai precizat Liviu Dragnea.

author avatar
Ana-Maria Ludatser
153 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger