AcasăPoliticaDaniel Constantin, chemat la ordine in Parlament

Daniel Constantin, chemat la ordine in Parlament

Dupa ce a lovit ogoarele patriei, seceta risca sa-l parjoleasa si pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Deputatii din Comisia pentru agricultura a Camerei doresc sa discute cat mai repede cu ministrul de resort situatia la zi a agriculturii romanesti (domeniu grav afectat de seceta in acest an), motiv pentru care Daniel Constantin va fi convocat saptamana viitoare la Parlament. ”Dupa cum ati vazut, Guvernul este iar surprins ca a venit seceta, desi, din luna iunie, agricultorii au tras semnale clare de alarma cu privire la aceasta situatie. Probabil ca la toamna Guvernul va fi surprins iar de inundatii. Toate prognozele au sugerat faptul ca, dupa trei ani foarte buni pentru agricultura, urmeaza si perioade secetoase. Mai mult, este posibil ca seceta sa afecteze agricultura si in anii urmatori”, l-a criticat pe ministru, avant la lettre, presedintele Comisiei pentru Agriultura, deputatul PNL Nini Sapunaru. ”Voi convoca saptamana viitoare Comisia pentru a pune in discutie situatia creata de seceta dezastruoasa din acest an si, in acest context, vom dezbate si lipsa de solutii din partea Guvernului. Vom convoca atat Ministerul Agriculturii, cat si asociatiile de producatori, iar PNL va solicita Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale implicarea Agentiei Nationale de Imbunatatiri Funciare pentru a umple canalele principale de irigatii pe cheltuiala proprie”, a anuntat, ieri, Nini Sapunaru.

author avatar
Simona Badulescu
138 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger