AcasăPoliticaDan Voiculescu, primele declaratii dupa decizia instantei: "mi-au fost furati 3 ani...

Dan Voiculescu, primele declaratii dupa decizia instantei: „mi-au fost furati 3 ani din viata”

La cateva ore dupa ce s-a aflat ca Tribunalul Bucuresti a admis, ca masura definitiva, cererea sa de eliberare conditionata, Dan Voiculescu a parasit Spitalul Universitar din Capitala, unde fusese adus recent ca urmare a unei probleme de natura medicala.

De altfel, inainte de a face orice alta precizare, Voiculescu a tinut sa explice faptul ca a ajuns in atentia cadrelor medicale in urma unui „sindrom de ocluzie intestinala mecanica provocata de o strangulare a intestinului subtire.

In alta ordine de idei, fostul senator a tinut sa mentioneze ce mare regret are, in privinta situatiei in care a ajuns -urmare, dupa cum se stie deja a unei decizii definitive a CAB, luata in 2014, in dosarul ICA. „Mi-au fost furati 3 ani din viata, acesti 3 ani nu mai mi-i da nimeni, chiar daca intra Basescu la inchisoare, chiar daca va plati toata lumea pentru abuzurile facute (…) am inteles si cat am stat in puscarie (…) am avut doua sentimente doua sentimente deosebit de profunde (….) primul (…) de durere a pleoapelor (…) motivul era ca stateam foarte mult cu ochii inchisi (…) mi-am creat un biotop al meu, un fel de acvariu, in care am reusit si am incercat sa traiesc (…) al doilea sentiment (…) a fost regretul pentru ca 12 familii au avut de suferit din cauza mea, oameni care au fost practic implicati in acest proces ca sa pot eu sa fiu adus la inchisoare”, a sustinut, printre altele, Voiculescu, la iesirea din spital.

Totodata, omul de afaceri a vorbit si despre cum anume vede viitorul. „La orizont eu vad in continuare o lupta pe viata, moarte, puscarie, pe orice risc cu abuzurile, mai ales ale ceror puternici impotriva celor care nu  se pot apara singuri (…) voi continua, cu toate fortele mele”, a mentionat fostul parlamentar.

sursa foto: captura Antena 3

author avatar
Cristina Stefan
204 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger