AcasăPoliticaDan Diaconescu pluseaza: vrea si Transporturile

Dan Diaconescu pluseaza: vrea si Transporturile

Acum, ca l-a prins pe Victor Ponta la inghesuiala, Dan Diaconescu nu este dispus sa-l lase sa scape prea usor.

Dan Diaconescu vrea sa-si puna un om in fruntea Ministerului Transporturilor

Nici nu a apucat premierul sa-si exprime intentia de a coopta PPDD-ul la guvernare, ca Diaconescu a si ridicat pretentii. Pe langa departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, pe care ar urma sa-l preia Simona Man, presedintele PPDD, Dan Diaconescu, vrea si Ministerul Transporturilor. „Doresc ca pana la sfarsitul anului eu, personal, prin prietenii mei din strainatate, sa construim sau macar sa incepem o autostada de la Nadlac si autostrada sa se vada functionand, iar pentru asta imi doresc Ministerul Transporturilor. Imi doresc Ministerul Diasporei ca sa ii aduc pe romanii din strainatate acasa”, a afirmat patronul OTV. Declaratia acestuia i-a infuriat la culme pe social-democrati, care oricum nu vad cu ochi buni o apropiere intre PSD si PPDD.

Progresistii  spun „pas”

UNPR nu doreste sa colaboreze cu partidul lui Dan Diaconescu, a anuntat vicepresedintele formatiunii Catalin Chereches. „UNPR nu va fi semnatarul niciunui protocol politic in care apare PPDD. Este o optiune doar a PSD, in acest moment, si sper sa nu ajungem in momentul in care Victor Ponta, potential candidat la prezidentiale, sa se plimbe in DD-mobil! Noi avem, impreuna cu PC si PSD, niste lucruri asumate si ne tinem de cuvant. Nu schimbam regulile in timpul jocului. Consideram ca la nivel national nu are niciun rost implicarea noastra in aceasta relatie dintre PSD si PPDD. Nu vrem sa deranjam aceasta relatie”, a mai precizat Chereches.

author avatar
Ana-Maria Ludatser
1.670 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger