AcasăPoliticaCum vedea Iohannis, inaintea intrevederii liderilor europeni, situatia aderarii la Schengen

Cum vedea Iohannis, inaintea intrevederii liderilor europeni, situatia aderarii la Schengen

Odata sosit la reuniunea de la Bratislava – o intrevedere informala a liderilor europeni in care se va discuta viitorul UE, prima fara Marea Britanie, mai exact de dupa decizia privind Brexit-ul – Klaus Iohannis a dat de inteles ca, pe langa Franta -despre care s-a aflat recent, in contextul vizitei in Romania a liderului de la Paris – ar fi mai multe state dispuse sa sustina o eventuala aderare a Romaniei la Spatiul Schengen.

Dar si, in opinia sa, ca statul roman a demonstrat din plin ca merita sa se alature tarilor care fac deja parte din Schengen, mai ales in contextul valului migrationist. „Cred ca, incet, incet, mai ales in ultimele luni, partenerii nostri si-au dat seama ca Romania este o tara care doar geografic se afla intr-o margine a Uniunii. In realitate, suntem foarte bine pregatiti, am dovedit ca putem sa facem fata fara niciun fel de problema acestui val migrationist, ne-am protejat foarte bine granitele proprii (…) suntem foarte bine pregatiti si din punct de vedere economic”, a declarat, pe un ton cat se poate de increzator, actualul presedinte, de la Bratislava, pentru Digi24, inainte de debutul reuniunii la care s-a alaturat celorlalti lideri europeni.

Chiar si asa, desi pe aceasta tema s-ar punea spune ca situatia „a luat o turnura pozitiva”, Iohannis a tinut sa puncteze un aspect important si anume acela ca „pana la rezolvare mai avem de lucru”.

Ar mai fi de mentionat faptul ca, potrivit agendei zilei, anuntate din directia Presedintiei, seful statului va participa, in cursul zilei de vineri, la doua sesiuni de lucru a sefilor de delegatie prezenti la reuniunea de la Bratislava. La finele acestor discutii, liderul de la Cotroceni urmeaza sa faca declartii de presa.

author avatar
eNational
116 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger