AcasăPoliticaCrin Antonescu a ajuns Mircea Geoana

Crin Antonescu a ajuns Mircea Geoana

Liderul PNL Crin Antonescu este prins intr-o capcana din care foarte probabil nu va reusi sa scape. Electoral vorbind, nu-si mai permite sa gireze masurile stangiste ale Executivului condus de Victor Ponta, dar nici nu poate sa rupa alianta cu PSD pentru ca si-ar pune propriul partid in cap.

Crin Antonescu si Mircea Geoana in seara din 2009 cand s-au bucurat degeaba, convinsi fiind ca PSD a castigat Presedintia

Viitorul politic al lui Crin Antonescu este intens dezbatut zilele acestea in PNL. Chiar daca este vorba de presedintele lor, liberalii nu se abtin de la comentarii acide. In opinia lor, prezidentiabilul PNL calca apasat pe urmele lui Mircea Geoana.  Realisti insa, penelistii sustin ca Antonescu nu va apuca sa rosteasca sintagma “Adina, dragostea mea!”, pentru simplul motiv ca nu va prinde turul doi al alegerilor. Si asta din cauza faptului ca pozitia pe care si-a asumat-o ca aliat al PSD il pune intr-o situatie ingrata. “Atunci cand a dat mana cu social-democratii, Crin Antonescu a pierdut o parte din electoratul de dreapta, pe care reusise sa si-l fidelizeze la prezidentialele din 2009. Argumentul ca numai o astfel de alianta il poate inlatura de la putere pe Traian Basescu, care a prins initial la oameni, a palit odata cu revenirea in teren a lui Basescu si cu semnarea pactului de coabitare. Si aici, pierderea s-a inregistrat tot in contul PNL si al lui Antonescu”, ne-a declarat un lider liberal. Potrivit acestuia, cea mai mare problema a lui Crin Antonescu este insa pierderea credibilitatii. “Acum incearca sa castige capital politic criticand masurile Cabinetului Ponta.  Dar se afla in aceeasi pozitie in care se gasea si Mircea Geoana in 2009, cand PSD si PDL guvernau impreuna. Este presedintele Senatului (la fel ca Geoana –n.r), co-presedinte al USL si parte din guvernare. In consecinta, acuzatiile pe care le formuleaza nu sunt verosimile”, a mai precizat liberalul.

Sabotat din interior

Mergand mai departe cu comparatia, parlamentarul PNL a explicat ca asa cum Geoana a platit tribut baronilor PSD, si Antonescu este prizonierul baronilor PNL. „Crin Antonescu se gandeste sa o rupa cu PSD-ul, sa scoata PNL-ul de la guvernare si sa incerce sa se legitimeze ca unic lider al opozitiei. Isi doreste sa desfiinteze masurile propuse de social-democrati si sa-l acuze pe Victor Ponta, asa cum face Traian Basescu, ca minte cu nerusinare. Multi dintre colegi nu-i vor permite acest lucru, pentru ca nu sunt dispusi sa renunte la avantajele guvernarii si sa intre intr-o batalie pe care nimeni nu mai crede ca o vom castiga”, a conchis liberalul.

Ponta taxeaza baletul liderului PNL

Pana sa castige simpatia alegatorilor, Crin Antonescu nu a reusit decat sa-i infurie si mai tare pe social-democrati, in frunte cu Victor Ponta. ”Este usor sa vorbesti la televizor”, i-a transmis premierul liderului liberal, atragandu-i insa atentia ca nu va mai accepta ca Executivul sa fie impartit ”intre cei buni si cei rai”.”Este normal ca ministrul de Finante, vicepremier, sa conduca discutiile cu Fondul Monetar International, pentru ca nu mai vreau sa impartim Guvernul intre cei buni, care nu vor cu FMI-ul si vor sa dea bani la toata lumea si cei rai, care nu vor sa dea bani. Asa ca dl Chitoiu, daca poate, da bani, daca nu poate, nu da bani, dar povestea asta cu Opozitia de la putere, recunosc, cred ca poate trecem de data asta”, a mai spus Ponta. Reactia premierului vine dupa ce Crin Antonescu a declarat ca acordul cu FMI este ”un handicap pentru Romania”.

author avatar
Ana-Maria Ludatser
1.483 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger