AcasăPoliticaComisia Juridica nu a ajuns la un consens, in cazul Sova. Biroul...

Comisia Juridica nu a ajuns la un consens, in cazul Sova. Biroul Permanent decide urmatorul pas

Senatorii juristi s-au intalnit marti dimineata pentru a discuta – data in plus-  pe marginea solicitarii formulate in privinta ridicarii imunitatii social-democratului, insa nici astazi nu au ajuns la o solutie.

In conditiile in care, in lipsa senatorului UDMR de la sedinta, a fost egalitate de voturi, in privinta formularii unui proiect de hotarare in cazul Sova, decizia in aceasta privinta ar putea fi luata direct in Plenul Camerei Superioare a Parlamentului, care se intruneste tot marti, in cazul in care Biroul Permanent il discuta in cursul acestei zile si va trimite plenului un punct de vedere pe baza caruia sa existe o discutie.

Cererea a primit cinci voturi „pentru” si cinci „impotriva”, dupa cum a anuntat presedintele acestui for, Catalin Boboc. „Din lipsa de cvorum, a trebuit sa suspend sedinta. Astfel incat, vom propune ceea ce am dezbatut doar, fara sa fie un vot final, Biroului Permanent. Sper ca acesta sa decida si sa transmita propunerea noastra catre plen”, a precizat senatorul PNL, conchizand ca „PSD-ul nu mai stie ce tertipuri sa gasesca pentru a o amana”.

sursa foto: cdep.ro

96 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger