AcasăPoliticaCiolos si-a luat gandul de la euro

Ciolos si-a luat gandul de la euro

Desi 2019 fusese anuntat initial ca anul in care va fi adoptata moneda euro, Romania nu pare pregatita, deocamdata, sa faca marea trecere. Cel putin asa arata Programul de Convergenta 2016 aprobat, miercuri, de Executiv.

Guvernul Ciolos nu isi mai asuma stabilirea unei date certe a adoptarii euro, care necesita un consens politic si social larg si o mai buna intelegere a eforturilor necesare atingerii acestui obiectiv. „Guvernul isi mentine angajamentul de adoptare a monedei euro. O data concreta va fi stabilita dupa realizarea unui calendar de trecere la moneda euro, care va fi finalizat pana la urmatoarea editie a programului de convergenta”, a declarat, la finalul sedintei Executivului, ministrul Finantelor, Anca Dragu. Ea a mentionat ca este foarte important ca Romania sa aiba o convergenta reala la euro, adica veniturile populatiei sa fie la 70-80% din media zonei monetare, iar in Romania acest indicator este situat acum la 55%. Anca Dragu a precizat ca Guvernul Ciolos continua reformele necesare cresterii economice. „Vorbim aici de PIB pe locuitor, de veniturile intregii societati, de veniturile populatiei si mai ales ne gandim si trebuie sa avem in vedere flexibilitatea si competitivitatea economiei romanesti”, a mai spus ministrul. Cresterea economica prognozata este de 4,2% in 2016 si de 4,3% in 2017, insa oficialitatile reamintesc ca, urmare a masurilor din noul Cod fiscal si a majorarilor salariale aprobate in 2015, obiectivele pe termen mediu ale planificarii deficitului bugetar nu vor putea fi respectate in 2016 si 2017, ci de-abia incepand cu 2018.

author avatar
National
110 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger