AcasăPoliticaCiolos pleaca azi peste Ocean, alaturi de doi dintre ministrii Cabinetului sau

Ciolos pleaca azi peste Ocean, alaturi de doi dintre ministrii Cabinetului sau

De duminica incepand si pana miercuri, primul-ministru se va afla in Statele Unite. deplasarea sa, incadrata la vizite de lucru, va include inclusiv discutii cu numarul 2 din structura de conducere a SUA, vicepresedintele Joe Biden, cu care se va intalni marti, la Washington.

Totodata, din cate figureaza trecut pe agenda publica a sefului Guvernului, in cadrul vizitei sale din Statele Unite, Dacian Ciolos urmeaza sa se intalneasca si sa discute si cu alti oficiali de rang inalt din cadrul administratiei americane, dar si cu romanii stabiliti dincolo de Ocean, in apropiere de capitala SUA, precum si cu reprezentanti ai unor companii americane.

Din cate anunta Executivul, intr-un comunicat, vizita are urmatorul scop declarat:  „evidentierea succesului Parteneriatului Strategic cu SUA in domeniul securitatii, precum si articularea unei dimensiuni economice de o ambitie similara, pornind de la profilul de astazi al Romaniei, caracterizat prin crestere economica, stabilitate si predictibilitate”. Cat priveste ministrii care il vor insoti pe Ciolos in vizita din Statele Unite, acestia sunt seful MAE, Lazar Comanescu, si cel al Energiei, Victor Grigorescu.

sursa foto: Facebook

author avatar
Cristina Stefan
60 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger