AcasăPoliticaBoc pofteste la coliva „marelui PNL”

Boc pofteste la coliva „marelui PNL”

Adversar declarat al uniunii dintre PDL si PNL, Emil Boc recunoaste ca s-ar bucura nespus de acest proiect politic ar esua.

Emil Boc isi doreste ca fuziunea PDL-PNL sa fie blocata

Fuziunea ”prin comasare” nu a fost si nu este pe placul fostului lider democrat-liberal Emil Boc, care isi dorea doar o banala alianta cu liberalii.  Asa stand lucrurile, primarul Clujului nu ascunde ca decesul „marelui PNL” ar fi un prilej de sarbatoare. Avand in vedere ca proiectul pedelisto-liberal a intrat in linie dreapta, lui Boc nu-i mai ramane decat sa traga nadejde ca acesta va fi blocat printr-o contestatie. „Sper ca decizia (prin care PDL se topeste-n PNL – n.r) sa fie contestata si sa nu se ajunga la partea finala, aceea de fuziune. (…) Banuiesc ca va fi depusa o astfel de contestatie, pentru ca sunt foarte multi nemultumiti de aceasta fuziune”, a afirmat Emil Boc. In context, fostul lider PDL a  precizat ca solutia cea mai buna ar fi fost o alianta cu PNL. Teorie pe care a sustinut-o tot timpul, chiar si in interiorul partidului. „Disparitia PDL nu este o idee buna. Cred ca PDL are multe de spus si multe de aparat si cred, de asemenea, ca PDL-ul are un blazon cel putin la fel de faimos ca si PNL. (…) In opinia mea, se putea realiza cel mult o alianta, nu o fuziune. Iar in privinta candidatilor se putea desemna acel candidat care statea cel mai bine in sondaje. (…) Cred ca cel mai bun candidat este acela care a demonstrat si poate demonstra ca va aduce locuri de munca”, le-a transmis Boc colegilor sai, in momentul in care acestia au decis sa bata palma cu liberalii.

 

author avatar
Ana-Maria Ludatser
391 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger