AcasăPoliticaBasescu isi face de cap in absenta lui Ponta: Lasati-l sa se...

Basescu isi face de cap in absenta lui Ponta: Lasati-l sa se odihneasca!

Traian Basescu profita din plin de faptul ca premierul nu este in tara

Premierul si-a luat vacanta, iar presedintele se relaxeaza. De cand a ramas singur pe terenul de joc, Traian Basescu trage la foc continuu in poarta Executivului.

Traian Basescu profita din plin de faptul ca premierul nu este in tara

Dupa ce in weekend ne-a aratat pectorali bronzati, ieri, presedintele a decis ca a venit vremea sa-i  incordeze putin, mai ales ca adversarii sai, Crin Antonescu si Victor Ponta nu sunt in tara, si nu-l pot fluiera de pe margine. In consecinta, seful statului a organizat repede o conferinta de presa in care a facut praf Guvernul folosind materialul clientului, adica privatizarea CFR Marfa. ”Nu imi place aceasta plimbare de privatizare intre CSAT si Guvern, cu atat mai mult cu cat CSAT nu are atributiuni. Este aceeasi lege care era in vigoare cand s-a privatizat Petrom. Este aceeasi lege care era in vigoare cand s-a semnat cu Bechtel si nu s-a validat in CSAT contractul, deci Guvernul a presat prin crearea unui precedent: implicarea CSAT in procese de privatizare. Cred ca mai bine faceau presiuni pentru castigatori sa vina cu banii. Constat ca unii politicieni ajung sa fuga de succes. Singurii care au fost precauti au fost CSAT si eu, si nu vad de ce am lua succesul lui Victor Ponta, cand am fost relativ retinuti in legatura cu acest proces dar si la eventuala capacitate a investitorului de a veni cu banii”, a afirmat Basescu.

Nu-i tulbura concediul

In context, seful statului a comentat si plecarea premierului in vacanta cu cateva ore inainte ca Secretariatul General al Guvernului sa solicite convocarea CSAT. ”Cine crede ca de dragul coabitarii incalc legea, se insala amarnic. Nu am sa acopar nici rateuri, nici hotii. Nu putem  lasa statul sa functioneze dupa cum pleaca premierul cu bona la Miami, mai bine mergea la Neptun, ne intalneam repede. CFR Marfa e parcat la Palatul Victoria”, a  declarat presedintele, solicitand presei sa-i urmeze exemplul si sa nu strice concediul premierului. ”Chiar pe plaja la Miami nu l-am cautat. (…) Nu-l deranjati, lasati-l sa se odihneasca”, a mai spus Basescu.

author avatar
Ana-Maria Ludatser
388 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger