AcasăPoliticaBasescu cere remanierea de urgenta a ministrului de Finante

Basescu cere remanierea de urgenta a ministrului de Finante

Fostul sef al statului ii solicita actualului lider de la Cotroceni, dar si primului-ministru sa-l remanieze pe ministrul Finantelor, Darius Valcov.

Amintind de faptul ca DNA a anuntat, recent, ca Valcov a fost pus sub invinuire intr-un dosar cercetat de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, Traian Basescu se adreseaza celor doi inalti oficiali ai statului, intr-un mesaj postat, sambata, pe contul sau oficial de Facebook, cerand sa fie luate, cat mai rapid, masuri in aceasta privinta. Mai precis, fostul presedinte solicita ca actualul ministru sa fie inlocuit din formula guvernamentala. „Domnule Presedinte Iohannis, Domnule Prim Ministru Ponta, Stiu ca este weekend, dar ministrul de finante al Romaniei a fost pus sub invinuire pentru presupuse fapte de coruptie (nu spun ca este vinovat)„, sustine fostul sef al statului.

Traian Basescu invoca faptul ca, fiind vorba despre un sef al unui minister important din Executiv, o astfel de masura -inlocuirea social-democratului de la carma Finantelor – e necesara din ratiuni atat politice, cat si economice. „Va rog intelegeti ca orice ora intirziere in remanierea ministrului de finante Valcov are efecte grave de credibilitate politica in exterior, pe pietele financiare dar si pe cursul de schimb. Faceti remanierea domnului Valcov inainte de ziua de luni (am sperat ca o faceti azi)„, adauga Basescu, al carui mesaj pe reteaua de socializare se incheie cu un post scriptum. „PS: Daca era vorba de ministrul de la cultura, mediu, transporturi, tineret si sport poate mai puteati astepta pina luni”.

Va amintim ca Valcov a fost audiat, vineri seara, la DNA. Ulterior, s-a aflat ca ministrul de Finante, fost primar in Slatina, este suspectat de trafic de influenta, motiv pentru care procurorii anticoruptie au inceput urmarirea penala in cazul sau. “Din materialul probator administrat in cauza a rezultat ca urmare a intelegerii cu omul de afaceri, suspectul Valcov Bogdan Darius a primit, in perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din aceasta suma fiind primita in mod direct, in numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme. Transferul sumelor a fost realizat cu sprijinul si prin intermediul unor persoane fata de care se desfasoara acte de urmarire penala, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive pentru a disimula provenienta si destinatia reala a sumelor de bani”, au anuntat procurorii DNA intr-un comunicat.

author avatar
Cristina Stefan
72 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger