AcasăPoliticaBasescu: Candidatii au timp sa spuna daca au fost ofiteri acoperiti sau...

Basescu: Candidatii au timp sa spuna daca au fost ofiteri acoperiti sau nu. Daca nu, o voi face eu

Seful statului a revenit asupra ideii de a „dezbraca” prezidentiabilii, despre care sustine ca ar avea probleme cu CV-ul, in sensul ca au omis anumite aspecte din trecutul lor. Basescu a insistat ca acestia sa precizeze daca au fost sau nu „ofiteri acoperiti”.

Traian Basescu

In caz contrar, seful statului a precizat, marti seara, la postul B1 TV, ca se vede nevoit sa faca el aceste dezvaluiri, avand in vedere ca este vorba despre un candidat care aspira la cea mai inalta functie in stat. „Inca mai cred ca candidatii au timp (…) sa-si completeze CV-ul daca au fost cumva ofiteri acoperiti sau nu„, a sustinut presedintele. Intrebat, daca acest lucru nu se va intampla, daca va face el acest lucru, presedintele a raspuns: „Da, pentru ca am obligatia sa o fac. (…) Nu poti sa fii presedinte si sa existe riscul sa ai dubla comanda„, a declarat seful statului.

Ca o concluzie, Basescu a punctat: „Daca vrem sa fim o tara democratica, (…) sa alegem un presedinte care va actiona numai (…) dupa constiinta lui si nu dirijat, trebuie sa o fac”.

 

In urma cu aproximativ o luna, intr-un interviu acordat unui alt post TV, presedintele dadea de inteles ca are informatii despre aspirantii la prima functie in stat si ca, in cazul in care acestia nu au de gand sa le dezvaluie singuri, va ajunge sa ii „dezbrace public”. „Sunt unii candidati care au lucruri ascunse in CV. Cand ai apartinut de anumite institutii si nu-ti treci in CV si vrei sa fii presedintele Romaniei, acest lucru nu ai cum sa-l faci. Voi scoate totul la iveala, pentru ca publicul merita sa stie tot despre un candidat. Nu despre familie, bineinteles, dar CV-ul si alte lucruri trebuie cunoscute. O sa-i dezbrac public”, afirma liderul de la Cotroceni.

128 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger