AcasăPoliticaAugustin Zegrean da cu tifla celui de-al doilea tur

Augustin Zegrean da cu tifla celui de-al doilea tur

Augustin Zegrean o tine pe a lui: primarii vor fi alesi asa cum a vrut Parlamentul, adica dintr-un singur tur

Chiar daca CCR este asaltata de sesizari legate de neconstitutionalitatea unui singur tur la alegerile locale, presedintele Augustin Zegrean se tine tare: este treaba legiuitorului, nu a Curtii.

Augustin Zegrean o tine pe a lui: primarii vor fi alesi asa cum a vrut Parlamentul, adica dintr-un singur tur

Augustin Zegrean spune cu subiect si predicat ca legea fundamentala nu impune unul sau doua tururi. ”Legea spune ca e un singur tur, nu stiu daca se va modifica, desi dupa acest dosar (speta Liviu Avram – n.r.) am mai primit 60 de sesizari cu acelasi continut. Azi am mai semnat 5 dosare. Ne vom stradui sa le dam inainte de alegeri. Daca lumea ar citi practica CCR ar putea sa stie povestea asta cu un tur sau doua tururi. Am zis ziaristilor de la inceput, cand se cerea premierului sa dea ordonanta de urgenta. Am zis ca Constitutia nu prevede un tur sau 2. Constitutia prevede ca alegerile sa fie libere, periodice si corecte. Constitutia nu face distinctie, ci spune de organele reprezentative. Puterea se exercita de popor prin organele sale reprezentative. Modul de alegere este o alta problema”, a eplicat Zegrean.

Augustin Zegrean o tine pe a lui: primarii vor fi alesi asa cum a vrut Parlamentul, adica dintr-un singur tur

author avatar
National
81 afisari
Zenville

Ultimele știri

Incident la metrou, în Capitală! Metrorex: „A fost raportată o urgență medicală”

Un incident a avut loc, vineri, la metrou, în București, circulaţia trenurilor fiind afectată temporar între Râul Doamnei şi Romancierilor, pe firul 1. S-a...

Umblă magazinele cu puiul vopsit? Cum putem verifica, la vitrină, dacă produsul a fost crescut natural

Aproape că s-a declanşat un scandal naţional după ce Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a avertizat într-un mesaj transmis miercuri...
proger