AcasăPoliticaArmistitiu Udrea-Blaga: "Am inchis acest subiect si continuam sa fim in PDL"

Armistitiu Udrea-Blaga: „Am inchis acest subiect si continuam sa fim in PDL”

Elena Udrea considera ca alegerile din PDL „au luat sfarsit” si ca nu va mai continua „nemultumirea” manifestata prin intermediul contestatiilor depuse dupa votul de la Conventia Nationala de sambata, pentru ca nu aduce avantaje partidului, in ciuda neregulilor sesizate. Deputatul spune ca va ramane membru in PDL si ca va colabora cu Blaga si viitoarea echipa de conducere, pentru binele partidului.

„Am inchis acest subiect si continuam sa fim in PDL (…) A fost o competitie, am avut piedicile pe care le-am avut, dar luam ca atare situatia. Si nu mai continuam acest protest, aceasta nemultumire manifestata pentru ca nici noua nu ne aduce niciun avantaj (…) Nu continuam acest demers de a contesta la nesfarsit alegerile”, a spus Udrea in urma cu scurt timp.

De altfel, Udrea a postat pe blogul sau, miercuri, un mesaj cu o serie de concluzii dupa Congresul PDL de la Romexpo, in urma caruia Blaga a fost reales in fruntea democrat-liberalilor. Incepand prin a spune ca o mare parte dintre colegii sai au fost dezamagiti de anumite aspecte legate de desfasurarea reuniunii, Udrea a precizat ca nu va mai depune alte contestatii si ca pentru ea acest subiect e inchis.

„Dupa finalul Conventiei Nationale Extraordinare a PDL, multi dintre colegii de partid au ramas cu un gust amar in ceea ce priveste organizarea si desfasurarea evenimentului la care s-a decis drumul partidului. Incepand cu decizia ca din Comisia de Organizare sa faca parte doar sustinatori ai domnului Blaga si pana la refuzul solutionarii contestatiei depuse in timpul numararii voturilor, au fost o multime de nereguli care au generat ideea ca rezultatul anuntat sambata seara la Romexpo a fost fortat. Au fost anuntati la inceperea votului 4359 de participanti si am avut 4615 voturi exprimate!, iar turul doi nu a mai avut loc pentru 36 de voturi obtinute de Vasile Blaga peste procentul de jumatate din voturile valabil exprimate. Dupa ce prima contestatie a fost respinsa, a fost depusa o a doua in care sunt prezentate exemple de nereguli intalnite pe parcursul organizarii alegerilor interne. Realitatea este insa ca nu avem nicio asteptare de la colegii nostri pentru un raspuns pozitiv la solicitarile facut. Ca urmare, consider ca alegerile au luat sfarsit„, a scris Udrea.

Udrea a reiterat ca va ramane in PDL, punand capaz avonurilor privind o eventuala plecare a sa. „Asa cum am declarat tot timpul, raman in PDL si vreau ca toti cei care m-au sustinut, jumatate din partid, sa faca la fel, pentru ca este nevoie de absolut toata lumea si sunt convinsa ca partidul s-ar prabusi fara ei. Vom face tot ceea ce tine de noi pentru a asigura unitatea PDL. (…) Vom incerca sa ramanem impreuna, pentru ca impartasim aceleasi idei privind drumul pe care trebuie sa-l urmeze PDL. Noi trebuie sa ne luptam sa ne punem ideile in aplicare. Pentru partid, dar si pentru Romania, care are nevoie si merita o forta politica de centru-dreapta credibila si puternica”, continua mesajul Elenei Udrea.

Totodata, deputatul PDL spune ca ea si sustinatorii sai vor coopera cu Blaga, pentru binele formatiunii din care fac parte: „Asta nu inseamna insa ca vom face opozitie la actuala conducere a partidului. Nu acesta este scopul meu si nu pentru asta ne sustine jumatate de partid. Din contra, vom incerca sa ajutam partidul sa progreseze si sa-si atinga tintele. Vom merge pe calea dialogului si cooperarii cu Vasile Blaga si viitoarea echipa de conducere a partidului. Cu mentiunea ca responsabilitatea pentru soarta PDL le va reveni in totalitate celor care-si asuma conducerea partidului. Chiar daca lucrurile la Conventie nu au iesit asa cum cred ca ar fi avut nevoie PDL pentru a transmite un semnal de schimbare si innoire, cred in continuare in acest partid si in capacitatea sa de a-i readuce pe romani aproape de noi”.

151 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger