AcasăPoliticaAntonescu, despre alegerea prezidentiabilului PNL: Am propus sa simplificam lucrurile

Antonescu, despre alegerea prezidentiabilului PNL: Am propus sa simplificam lucrurile

In timp ce unele voci din randul PNL au ales sa mearga pe varianta cercetarilor sociologice, in vederea alegerii candidatului liberal fostul lider al liberalilor le-a propus colegilor sai ca varianta optima in aceasta directie votul, in cadrul Delegatiei permenente, cu privire la  desemnarea prezidentiabilului formatiunii politice.

Antonescu aminteste faptul ca timpul e scurt si ca e nevoie ca numele celui care va fi ales, din partea PNL, sa intre in aceasta lupta sa fie aflat cat mai curand. Ca urmare, la finalul sedintei Biroului Politic al PNL, de luni, fostul presedinte al Senatului a precizat ca varianta cea mai eficienta ar fi votul in Delegatia Permenenta, for al partidului care va si lua decizia finala in acest caz. „Eu am incercat, avand in vedere ca suntem cu totii intr-un calendar foarte strans care, practic, ne stanjeneste planurile, inainte de a face niste cercetari sociologice, care sa ne ajute in decizie, mai extinse si deci mai relevante, am propus sa simplificam lucrurile, sa mergem la o Delegatie Permanenta, cat mai rapid, in care sa se dea acest vot, pentru ca, pana la urma, oricum asa se va desemna candidatul”, a precizat Antonescu.

Amintim ca la Congresul partidului, de la finele lunii trecute, in cadrul caruia a fost aleasa noua echipa de conducere a liberalilor -presedintele si cei 31 de vicepresedinti, s-a aflat ca sunt doua nume pe aceasta lista: cel al actualului lider al PNl, Klaus Iohannis, dar si al fostului conducator al formatiunii, Crin Antonescu.

86 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger