AcasăPoliticaAlexandru Nazare se cocoata pe pilonii regimului Basescu ca sa ajunga primar...

Alexandru Nazare se cocoata pe pilonii regimului Basescu ca sa ajunga primar

Alexandru Nazare e atat de cunoscut incat nici cand sta langa propriul afis nu-l recunoaste lumea pe strada

“National” demareaza, incepand de azi, campania “Profil de candidat” in care vom lua la bani marunti aspirantii la fotoliile din administratia locala, analizand activitatea si corectitudinea fiecarui candidat in parte, atat din Bucuresti, cat si din principalele orase din tara. Cine sunt, de unde vin, din ce gasca de interese fac parte sau marioneta cui sunt, iata cateva chestiuni asupra carora vom incerca sa facem lumina. Ramane de vazut cati dintre cei prezenti in aceasta rubrica vor dobandi, in final, “Profilul de invingator”.

Alexandru Nazare e atat de cunoscut incat nici cand sta langa propriul afis nu-l recunoaste lumea pe strada

Spuneam in articolele care anuntau aceasta rubrica faptul ca in Bucuresti, cea mai mare lupta se da pentru Primaria Generala si cea a Sectorului 1. In Capitala sunt cei mai multi bani la bugetele publice, dar tot aici se si fura cu temeinicie. De exemplu, doar Primaria Sectorului 1, sub conducerea liberalului Chiliman, a cheltuit 250 de milioane de euro pe … panselute. Si unde sunt bani multi si coruptia e multilateral dezvoltata. Lucru pe care incearca sa-l probeze si DNA printr-o ampla ancheta menita sa nimiceasca marea familie corupta de la Sectorul 1.

Baiatul fidel al Ancai Boagiu

Anca Boagiu este unul din pilonii pe care incearca Alexandru Nazare sa se cocoate pe fotoliul Primariei Sectorului 1

Ca o parte a PNL tine cu dintii de bogata Primarie a Sectorului 1 o dovedeste si ambitia Ancai Boagiu de a-l impune drept candidat din partea liberalilor pe baiatul ei fidel, Alexandru Nazare. In varsta de 36 de ani, Nazare face eforturi majore sa se prezinte drept un candidat imaculat, dar mai ales sa-l recunoasca lumea pe strada. Asta pentru ca, desi are un CV puternic in spate, toata cariera lui s-a desfasurat in spatele unor figuri proeminente din fostul PDL, fiind folosit drept “baiatul bun la toate”. Singurul noroc, daca se poate spune asa, din toata cariera lui a fost functia de ministru al Transporturilor, pozitie obtinuta tot la insistentele mentorului sau cu fusta, Anca Boagiu. Nu e vorba ca s-ar fi evidentiat prin merite deosebite, ca nu degeaba a fost alintat “Ministrul ZERO Autostrada”, dar Alexandru Nazare a reusit sa se mai familiarizeze cu niste probleme de infrastructura, cunostinte care i-au folosit apoi dupa ce a parasit functia, ca deh, dupa razboi multi viteji se arata. Asadar, ulterior, Nazare a devenit mai vocal, picandu-i manusa scandalurile cu autostrazile in paragina. In rest… tacere si joc de glezne in interiorul unei gasti de interese ale vechii grupari din PDL. ”Un lenes. Nu face nimic fara sa ceara voie celor care il manevreaza din umbra”, declara, in urma cu ceva timp, un om cu o importanta pozitie in Ministerul Transporturilor.

Sustinut de pioni importanti ai regimului Basescu

Apropo de gasti, se vorbeste tot mai intens despre sustinerea, mai ales financiara, de care beneficiaza tanarul candidat Alexandru Nazare din partea unor pioni importanti ai regimului Basescu, lucru care ii dauneaza grav imaginii. Desi face parte din generatia tanara de politicieni, cercurile prin care s-a invartit si se invarte il pot eticheta usor pe Alexandru Nazare drept “basist” sau marioneta fostilor pedelisti care continua sa penetreze toate institutiile statului cu bugete fabuloase.

Sponsor al lui Basescu

Pentru ca, desi spune ca nu are case, terenuri sau conturi doldora de euro atunci cand vine vorba de avere, pretendentul fotoliului de primar al Sectorului 1 se numara printre sponsorii lui Traian Basescu. In campania PDL din 2009, Nazare s-a numarat printre cei cu dare de mana care l-au sprijinit cu bani pe Basescu. Pe atunci ministru in cabinetul Ungureanu, candidatul de acum al PNL a scos din buzunarul propriu aproape 40.000 de lei, bani pe care i-a donat direct campaniei presedintelui Traian Basescu.

Curriculum Vitae

Studii:
1999 – 2005 – Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative, Specialitatea Stiinte politice si administrative.
2002 – 2004 – European College of Liberal Arts – Berlin, Specialitatea Relatii Internationale, Afaceri Europene, Teorie Politica, Neoconservatorism. Credite acordate de BARD College (New York).

Activitate profesionala:
• februarie – mai 2012 – ministrul Transporturilor si Infrastructurii.
• noiembrie 2010 – februarie 2012 – Secretar de Stat, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.
• aprilie 2010 – noiembrie 2010 – Secretar de Stat, Ministerul Finantelor Publice.
• octombrie 2009 – aprilie 2010 – Subsecretar de Stat, Departamentul pentru Afaceri Europene.

• august 2009 – octombrie 2009 – Consilier Parlamentar, Parlamentul European.

• decembrie 2008 – iulie 2009 – Europarlamentar, Parlamentul European.
• septembrie 2007- februarie 2008 – Consilier – Delegatia Partidului Democrat Liberal – Grupul Partidului Popular European, Parlamentul European.
• septembrie 2005 – septembrie 2007 – Consilier Ministru, Ministerul Integrarii Europene

author avatar
National
1.289 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger