Politica, o imensa fabrica de bani

Am vazut, de-a lungul timpului, un exod socio-profesional pestrit spre Parlament. Meserii diverse. Ospatari, mecanici sau aproape mecanici la vreun service auto, cantareti,  administratori de bloc, bone cu ora. Armate de ingineri de tot felul, medici, avocati, caratori de serviete, nepoate, veri, fini, fete curve sau necurvite. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, societatea are nevoie de toti. Si de unchi, si de mam‘ mare de la Brailita, si de instalatori sau de clopotari care vor face legi pentru Aparare sau Energie Nucleara. Nu trebuie sa te pricepi la politica. E de ajuns sa apari pe lista unui partid care te face senator sau deputat cu usurinta cu care badaranul se scobeste intre dinti cu aer.

Ca nu toti au ajuns sa faca parte din Legislativ nu este nicio problema. Poate la anul, poate la alte alegeri. Totul e sa nu-ti pierzi pozitia de pe lista si legatura cu partidul. E bine si primar, si ministru, si prefect, si consilier judetean, si secretar, si referent, numai politica sa fie.

Salariul de coafor

Eu nu cred ca miile astea de oameni – zeci de mii?- au intrat in politica manati de dorinta de a se imbogati si de a strange averi cu care sa-ti rada in nas. Aratati-mi un politician bogat, unul singur. Daca nu-l puteti numi inseamna ca nu exista. Si apoi, cum sa te imbogatesti daca banii nu au decat doua unitati de masura: deloc sau niciodata indeajuns? N-am spus-o eu, ci o scriitoare americana de origine evreiasca, autoarea celei mai dure radiografii a societatii americane. Indiferent pe care ai aplica-o, nu pui ban pe ban. N-ai cum. De ce, atunci, sa nu dai crezare primarului care spune ca din salariul lui nu se poate trai omeneste? De ce sa nu dai dreptate senatoarei care se plangea ca salariul, cu tot cu sporuri, nu-i ajunge nici sa mearga la coafor?

Amanta nu apare in declaratia de avere

Si totusi, daca nu au bani, de ce au trei vile si cate cinci masini? Sa fim realisti, trei case nu inseamna bani. Masinile? Nici macar. Sunt un fleac pe care nici politicienii nu-l mai iau in consideratie. De aia, de cele mai multe ori, toate acareturile si ciurucurile astea nici nu mai apar in declaratia de avere. Politicianul adevarat, in afara de grija natiunii si dragostea pentru tara, nu mai are nimic. Masinile sunt ale baiatului, ale varului, ale oricui e nevoie, caci politicianul nu vrea sa conduca si de aia prefera un nepot cu o simbrie cat doua salarii medii brute. Apoi, o casa este a maica-sii, una e a copilului, iar celalata e a amantei. Nici amanta nu este trecuta in declaratia de avere, desi e bun dobandit in timpul mandatului. Si e normal sa fie asa din moment ce, cand politicianul isi pierde functia si snaga financiara, bunul dotat cu silicoane trece cu tot cu conturi in posesia si proprietatea altuia.

Ministrul slapilor

Dincolo de gluma, de ce, totusi, politicienii nu se retrag dupa ce si-au facut suma? Din cauza banilor? Nici vorba. Politica se poate raporta la bani doar pana la un punct. Dincolo de acesta, banii nu mai conteaza atat de mult. Conteaza doar puterea. Iar puterea nu inseamna averi, vile, vacante exotice, avioane si iahturi personale, fete superbe la micul dejun si la cina. Puterea nu inseamna telefoane mobile si ceasuri din aur, pranz la restaurante de lux sau tablouri cubiste despre care politicianul oricum se intreaba de ce, daca sunt cubiste, nu se dau la metru cub. Puterea inseamna cu totul altceva: putere! Doar putere. Atat. Putere inseamna parghii prin care controlezi cat mai mult, inclusiv halci zdravene din politica, atat cat se poate sau cat iti e dat norocul. Iar norocul iti vine din politica, locul in care ajungi ministru cu un CV de om de afaceri, cand tu, de fapt, detineai o presa de facut dopuri si garnituri de cauciuc. Hai, si slapi, ca te-ai dezvoltat intre timp.