AcasăNewsPoliția Română anunță ce reacție a avut Cherecheș în momentul reținerii

Poliția Română anunță ce reacție a avut Cherecheș în momentul reținerii

sursa foto: Municipiul Baia Mare/Facebook

Apar noi detalii despre capturarea lui Cătălin Cherecheș, fugit din România în urmă cu câteva zile. Primarul din Baia Mare a fost prins de polițiști marți seară, 28 noiembrie, în Germania.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a făcut miercuri dimineață, 29 noiembrie, într-o intervenție la un post TV, câteva precizări despre capturarea lui Cătălin Cherecheș în orașul german Augsburg.

Drăgan: „Capturarea acestuia a durat numai patru zile”

„Capturarea acestuia a durat numai patru zile. Poliția Română a oferit informații esențiale partenerilor externi. Am beneficiat și de sprijinul partenerilor interni. În exterior am colaborat cu autoritățile din Germania, din Austria, din Ungaria dar și din Italia iar aseară urmăritul internațional a fost depistat în Germania. Acesta a fost reținut de polițiștii de acolo și urmează a se derula procedura specifică în astfel de situații pentru predarea sa către România în vederea executării pedepsei.

Am avut o colaborare excelentă cu partenerii străini care ne-au sprijinit în localizarea și reținerea acestuia. Această localizare a fost efectuată de către partenerii externi pe baza informațiilor oferite de colegii din Poliția Română. Această colaborare s-a concretizat în prinderea în timp record a acestuia”, a spus Drăgan, citat de b1.ro.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române a mai precizat că procedura atunci când Cherecheș va ajunge în țară este încarcerarea primarului într-un penitenciar, în vederea executării pedepsei, având în vedere că instanța a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 5 ani.

„Ar fi opus o oarecare rezistență la momentul imobilizării”

Pe de altă parte, oficialul IGPR a confirmat că primarul Cherecheș ar fi opus rezistență în momentul imobilizării. Totul, în contextul în care s-a vehiculat acest lucru, dată fiind o fotografie în care Cherecheș apare cu urme de sânge pe față. De aici și speculația că primarul din Baia Mare s-ar fi opus în momentul în care ar fi urmat să fie încătușat.


„Partenerii externi au transmis faptul că ar fi opus o oarecare rezistență la momentul imobilizării. Toate activitățile procedurale au fost desfășurate înc adru legal atât de Poliția Română și de Partenerii interni cât și de partenerii externi. A fost o capturare în timp record numai patru zile de la pronunțarea sentinței rămasă definitivă. Poliția Română pe baza informațiilor obținute și transmise partenerilor externi a reușit să îl localizeze pe acesta. Acesta a fost încătușat conform cadrului legal”, a spus Drăgan.

Informația că primarul Cherecheș a fost prins în Germania, în Augsburg, a fost aflată marți seară, 28 noiembrie. „În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional.

Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română. Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în prinderea acestuia. În continuare, se derulează activități procedurale specifice, pentru aducerea bărbatului în țară”, a transmis Poliţia Română.

Cherecheș a fugit din țară zilele trecute, înainte de a afla decizia definitivă a instanței. Primarul a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru corupţie.

El fusese dat în urmărire de Poliţie, după ce nu a fost găsit la domiciliu pentru punerea în executare a mandatului emis de instanţă.

Citiți și:

Colţul de Rai în care s-a ascuns Cătălin Cherecheș după ce a fugit din România. Edilul are şi afaceri acolo

Au „tăiat în carne vie” la MAI, după ce Cătălin Cherecheș i-a făcut de ruşine şi a fugit cu buletinul vărului

author avatar
Andrei Coman
767 afisari

6 COMENTARII

  1. Bre, l-au captusit pe unul care nu a savarsit fapte cu violenta
    Da’ politia nu se screme sa aduca in tara,in 5 zile, pe multi care au savarsit fapte cu violenta, mult mai periculosi.
    Ca ala suspect de crima la Sibiu.Nu l-au luat pe camere.
    Bravo!

    • dupa ce impuți forumul de la cotidianul cu zeci de pseudonime , acum vii si aici cu ioana m . sint doi retarzi daca nu acelasi , unul la 3 cuvinte scrie editat , altul incepe cu bre si termina cu bre . cauta sa mergi la un psihiatru , poate este si pentru tine un tratament .

      • Bre( dex) =Cuvânt care exprimă mirare.
        Vai de capul tau.
        Consulta dex.
        Greu… cand se spune adevarul in fata.

        • in ce dex te-ai uitat ? al lui Cioaba ? bre , sau mai . ai spus exact ce ti se potriveste , adica , vai de obiectul dintre urechi !

  2. Acum înțeleg de ce îl fac pe Drăgan, 34 ani, chestor!
    A luptat enorm, purtând vorbele MAI.
    Halal țară!
    Vreo 50 de generali de 1 dec….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Accident grav. Cinci răniți, după ce un microbuz s-a izbit de un copac, în Gorj

Un accident grav, în care a fost implicat un microbuz, a avut loc miercuri în județul Gorj. La fața locului au intervenit de urgență...

Reacţia DURĂ şi încisivă a lui Piedone după ce Nicuşor Dan a anunţat că rezolvă problema traficului în 2035: „Ai dat căruța în gard,...

Nicuşor Dan a venit cu un termen "optimist" pentru bucureşteni: problema ambuteiajelor din Capitală va fi rezolvată în 2023.”Analizăm concluziile studiilor de fundamentare care...
proger