Cauta

Politia le cere parintilor sa-si omoare copiii gay

In ciuda recentelor dezvaluiri privind persecutiile la care sunt supusi minoritatile LGBT in aceasta tara, situatia se agraveaza. Un barbat, suspectat ca este gay, a fost ucis in weekend de familia sa. In premiera, Kremlinul a reactionat.

Preşedintele<br >Ramzan Kadîrov<br >i a luat în cătarte<br >pe homosexuali

Dupa ce Novaia Gazeta, ziar independent rus, a relatat ororile din aceasta regiune a Federatiei Ruse,  cu statut de republica,  la adresa homosexualilor, noi marturii au continuat sa apara iar presiunea internationala este din ce in ce mai mare asupra lui Ramzan Kadirov, presedintele Ceceniei, dar si asupra lui Vladimir Putin. Caruia, in timpul recentei sale vizite la Soci, Angela Merkel i-a trasmis ”extrema preocupare” a Berlinului vizavi de ce se intampla in Cecenia. Intai, Novaia Gazeta a dezvaluit ca o suta de homosexuali au fost inchisi in locuri de detentie ilegale, in conditii inumane, si au fost torturati.

Aruncat de la etajul 9

Site-ul britanic de informatii legate de comunitatea LGBT, Pink News, a relatat insa ca sambata un barbat a fost aruncat de la balconul apartamentului unde locuia, aflat la etajul 9, de propria familie, dupa ce aceasta a fost informata ca este gay. Tanarul de 17 ani a murit. Familia adolescentului a fost ”incurajata” sa ”spele rusinea”. Frecvent, potrivit marturiilor culese, autoritatile cecene incurajeaza familiile ”sa elimine singure” pe homosexualii descoperiti in randurile lor. Alte incurajari sunt facute si sub amenintari: ”Daca nu o faceti, ne vom ocupa noi”. ”Ii indeamna sa spele rusinea in sange”, relateaza un supravietuitor. ”Daca ma intorc acasa, propria mea familie ma va ucide”, spune el.

Kadirov: Ce homosexuali? Nu avem asa ceva

Ramzan Kadirov, care conduce aceasta tara majoritar musulmana, a respins din start orice acuzatie. Cu argumente ingrijoratoare, explicand ca, in tara sa, ar fi imposibil sa existe o vanatoare de homosexuali pentru ca ”pur si simplu nu exista asa ceva in Cecenia”. Zeci de gay au fugit din Cecenia aducand cu ei marturii socante. Toti au relatat ca o veritabila vanatoare a fost pusa in practica, la indemnul autoritatilor. ”Unii au fost capturati si ucisi de militii, apoi corpurile lor au fost aruncate in curtea familiilor. In unele cazuri, cadavrele au fost la randul loc aruncate pentru ca, potrivit  legilor islamice, nu este necesar ca un gay sa fie ingropat”, relateaza alt martor, refugiat in Rusia si interogat de France 24.

Putin admite o ancheta

In Rusia, la patru zile dupa o uriasa manifestatie in Sankt Petersburg pentru drepturile LGBT in Cecenia, Vladimir Putin a iesit din tacere, declarandu-se (vineri) pregatit sa sustina o ancheta oficiala. O decizie luata dupa intalnirea cu Merkel, care i-a cerut sa intervina. ”Voi vorbi cu procurorul general si la ministerul de Interne pentru a sustine o ancheta privind aceste informatii, sau ceea ce eu numesc zvonuri, referitor la oamenii care au o orientare sexuala netraditionala in Caucaz”, a declarat Putin.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • România, Valea plângerii în Europa
  • Bulgarii, mai deștepți ca noi. Nu au liberalizat piața energiei și nu se grăbesc cu tranziția verde
  • Incertitudine politică și dezacorduri. Va reporni motorul franco-german?
  • Mirosul de marijuana i-a exasperat pe sportivi la US Open. “Bârlogul lui Snoop Dogg”
  • Tunuri de milioane de euro la Transelectrica. Nimeni nu răspunde!
  • Antrenorul lui Manchester United, sabotat de proprii jucători!?
  • Pedepse pentru vaping: biciuire și închisoare. Atenție, turiști!
  • Back to School 2025: bugetul părinților ajunge la 2.500 lei, cumpărăturile planificate înlocuiesc achizițiile impulsive
  • Austeritatea intră cu bocancii și în spitale. Internările pacienților, restricționate drastic
  • Exit mobile version