AcasăNewsPoliţia din Bucureşti, atacată cu piatră cubică la Piaţa Unirii. A urmat...

Poliţia din Bucureşti, atacată cu piatră cubică la Piaţa Unirii. A urmat o urmărire ca-n filme, prin Centrul Vechi (VIDEO)

politist

Un episod surprinzător a avut loc, sâmbătă, la Piaţa Unirii din Bucureşti. Un tânăr de 29 de ani a atacat cu bucăți de piatră cubică echipajul Poliției Locale, apoi a fugit.

Individul a fost prins în scurt timp în Centrul Vechi.

Agresorul era recalcitrant

După o urmărire, pe jos, ca-n filme, agenţii l-au prins pe infractor în Centrul Vechi, l-au identificat şi l-au dus la secţia de poliţie nr. 14.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4, scena violentă a avut loc la intrarea în pasaj, pe sensul dinspre Piața Universității către Bulevardul Dimitrie Cantemir.

„Din fericire, agentul care se afla în misiune de monitorizare a traficului din zonă nu a fost rănit, însă două dintre geamurile laterale și luneta autospecialei în care acesta se afla au fost distruse”, potrivit Primăriei Sectorului 4. Extrem de recalcitrant, agresorul a fugit de la fața locului. El a fost prins ulterior în Centrul Vechi, identificat și predat polițiștilor Secției 14„, precizează instituția.

Polițiștii fac cercetări la fața locului pentru distrugere și tulburarea ordinii si liniștii publice.

author avatar
Andrei Ștefan
650 afisari

24 COMENTARII

  1. Cat tupeu au infractorii! Cand lucram la Militie nici prin cap nu le trecea sa atace jeep-ul Militiei! Ala trebuia bastonat bine inainte de a fi urcat in duba!

      • Pai Aro 244 ce era ? Vezi cum vorbesti ca te pot gasi. Esti un fost puscarias , nu?Posibil sa te cunosc. Mare atentie !

          • Am sa iau inca trei colonei (tot in rezerva si retragere) , bastoanele de cauciuc si rotisorul si venim sa te cautam. Sa vedem ce curaj mai ai tu cand ne vei vedea. Te luam de acasa si te rotisam intr-o padure .

          • Tu crezi ca noi ne jucam? Cand ai sa ne vezi o sa plangi instant. Pot administra 272 de bastoane pe minut. Poti incasa atatea. Te gasim si te vom rotisa!

          • 😂😂😂
            cheamă asistenta.
            ia-ți pastilele si marş la culcare, dereglatule.

          • Te voi gasi si nu vei uita ziua in care m-ai intalnit. Am 73 de ani dar sunt puternic ca un taur.

  2. am mai vazut faze dinastea….in 13-15iunie cand militienii si-au distrus singuri autobuzele si le-au incendiat..ca sa dea vina pe altii….
    O fi vinovat respectivul habar nu am….dar orice vad privesc cu scepticism..Noi nu am vazut cum a spart geamul cu pietrele…am vazut un om arestat despre care se spune ca „ar fi spart geamurile”….ar trebui sa fie luate amprente de pe acele pietre…sau diverse dovezi
    Asa puteau sa aresteze orice persoana…sa-i puna in carca orice fel de fapte
    Deci sa vedem sfarsitul povestii…dupa aia tragem concluzii

    • Cei doi politisti locali lucrau impreuna. Ieri cand unul din ei si-a luat concediul medical, a mers la sotia colegului si a f u tu to.
      Ala a aflat de la vecini si azi cand au intrat de serviciu impreuna s-au luat la bataie cu pietre de caldaram. Ghinionul a facut ca intre ei sa fie masina de serviciu. Stiu povestea lor din surse sigure.
      Baiatul ala arestat a incercat sa-i opreasca.

    • Băi nea, tu ai kur(oi)ul așezat pe umeri cu o etichetă prin care faci lumii cunoscut că ăla îți este capul iar în loc de neuroni ai bășini?

  3. Nu poliția din București, poliția locală din București…e o mare diferență…

    • La urma a ajuns la Politia aia pe bune ca pacalicii comunitari nu au spatii de detinere. Te f ut.

  4. Cum arata Aro 244 chiar acuma
    Aro 244 mai sunt în dotarea Politiei Locale în București Deci suntem în 2023 numai folosește nimeni Aro nimeni numai folosește astfel de mașini de poliție foarte vechi Păcat ca nu se mai fabrica Aro la Câmpul Lung Muscel la noi în România Adrian Năstase a vândut uzina Aro de la Câmpul Lung Muscel și a cumpărat uzina Toyota în 2003 din 2003 numai exista Aro

  5. Cum arata masinile Aro în dotarea Politiei Locale din București în 2023 Aro este un lux Deci Aro erau un lux pentru politisti atunci la acea vreme păcat ca nu se mai fabrica asa ceva din 2003 Deci autospecialele de politie Aro erau un lux atunci la acea vreme se spuneau regina noptii albinuta politiei taxiurile tineretii a fost fosta masina de politie a lui Andrei Rotaru a fost arestat și băgat în duba politiei de către jandarmii la începutul anilor 2000 în care el a admirat-o și a cumparato a expuso la un salon auto în București a fost fosta masina de politie din 1996

  6. În anii 90 Politia de la patrulare ordini publice celor de la OP criminalistica detașamentul pentru intervenții și acțiuni speciale sri politia rutiera au avut astfel de mașini acuma le are Politia locala în 2023 chiar acuma

  7. Acuma sunt scoase la casare sunt casate toate scoase din uzul politiei romane din dotarea Politiei romane scoase din circulație au iesit la casare la casate au ieșit din uzul politiei romane au ieșit din dotarea Politiei romane în 2023 chiar acuma Acuma mai este un Aro la Muzeul Politiei Romane din Targoviste chiar acuma

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger