AcasăNewsUPDATE. Podul de la Brăila, al 3-lea ca mărime din Europa, inaugurat/Ciolacu:...

UPDATE. Podul de la Brăila, al 3-lea ca mărime din Europa, inaugurat/Ciolacu: „Deschiderea acestui pod aduce o serie de beneficii importante”

sursa foto: Facebook/Irinel Ionel Scriosteanu

Ziua cea mare a sosit! Podul de la Brăila, de peste Dunăre, denumit și „Golden Gate”-ul României, a fost inaugurat.

UPDATE: Prezent, alături de șeful statului, Klaus Iohannis, de președintele Senatului, Nicolae Ciucă, dar și de ceilalți invitați care au participat la ceremonia de inaugurare a Podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, premierul Marcel Ciolacu a declarat că deschiderea acestui pod aduce beneficii importante pentru întreaga zonă.

„Prin inaugurarea acestui pod, spectaculos de altfel, România transmite Europei și lumii întregi un mesaj clar, iar acest mesaj este că vrem, știm și, mai ales, putem să ne construim destinul ca o națiune europeană puternică și mândră.

Podul suspendat pe care ne aflăm este un exemplu în multe privințe. Este un exemplu al muncii în echipă și al cooperării internaționale într-o lume modernă și plină de provocări. Un consorțiu italo-japonez a lucrat cot la cot cu zeci de subcontractori români; firmele noastre au participat cu sute de oameni și mii de mașini, utilaje, macarale și tehnologie diversificată”, a spus Ciolacu.

„Este și un model de investiție publică majoră, cu un uriaș efect multiplicator. Cele 500 de milioane de euro investite în pod s-au întors în mare parte în economia românească, mai ales în această regiune. Beneficiare sunt familiile a mii de angajați de la companii din județe precum Brăila, Tulcea și Galați, care au lucrat și lucrează încă la finalizarea întregului obiectiv. Acești bani alimentează de 4 ani economia locală. Acești bani au însemnat, cu siguranță, zeci de mii de vise transformate în realitate în viața de zi cu zi a unor copii, a unor părinți și chiar a unor bunici. Este, în egală măsură, și un simbol al patriotismului economic pe care l-am pus la baza Programului de Guvernare”, a mai declarat premierul Ciolacu.

Șeful Guvernului a vorbit apoi despre beneficiile ce vin „la pachet” cu deschiderea acestui pod.

„Deschiderea acestui pod aduce o serie de beneficii importante pentru întreaga zonă. Cel mai clar și direct este economia de timp și de carburant pentru transporturile rutiere, adică posibilitatea ca transportatorii români să poată fi mai competitivi. Pe termen lung se prefigurează o mult mai intensă activitate în Zona Liberă Brăila, care deja începe să ia avânt prin investiții importante, iar asta înseamnă apariția de noi locuri de muncă, adică un plus de dezvoltare economică și prosperitate”, a mai declarat Ciolacu.

Totodată, premierul a spus că podul este o „legătură esențială” între sud-estul României și Tulcea, respectiv Delta Dunării, care „va crește considerabil” numărul turiștilor care pot ajunge acum acolo cu ajutorul acestui pod, fără a mai apela la varianta bacului.

Nu în ultimul rând, Ciolacu a adus în discuție faptul că proiectul podului a fost început de către fostul prim-ministru Tudose și continuat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, la rândul său ex-premier.

„Pentru mine și colegii mei este un prilej de mândrie și cred că asta trebuie să însemne pentru toți românii. Un proiect început de prietenul meu, fost premier, azi, europarlamentar, Mihai Tudose, și accelerat la maximum de alt prieten, tot fost premier, azi, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.

Acest pod devine azi un proiect reușit al României, un proiect pentru care toți cei care au muncit aici merită felicitați și fac asta din toată inima, fiindcă pandemia și războiul din Ucraina i-au întârziat, e drept, dar nu i-au putut bloca. Este un pas important și sunt ferm convins că vor urma și alții în următorul an și jumătate. Sper, mai ales acum, când ne-am strâns atât de mulți demnitari, văzând amploarea acestui proiect, să vedem și latura mai puțin de mândrie, faptul că astfel de obiective s-au realizat mult prea puțin, ținând cont de așteptările românilor. De aceea, sper să fac parte și să conduc guvernul care construiește”, a conchis Marcel Ciolacu.

Podul de la Brăila va fi inaugurat în cadrul unei ceremonii care va începe în jurul orei 11 și la care, din câte s-a aflat, urmează să fie prezenți președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, precum și premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, dar și alți oficiali.

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat recent că joi, 6 iulie, începând cu ora 13 va fi dat în trafic Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați -Tulcea, acesta fiind cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România și al treilea ca dimensiune din Europa.

Podul leagă județele Brăila și Tulcea, dar asigură și legătura dintre provinciile Muntenia, Dobrogea și Moldova. Unul dintre picioarele podului se află aproape de intrarea în orașul Brăila și la doar 10 kilometri de orașul Galați, potrivit Mediafax. Podul este cea mai înaltă construcție din România și cea mai scumpă lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în țară, lucrarea costând aproximativ 363 de milioane de euro, iar banii au fost alocați din Fondul European de Dezvoltare Regională, potrivit aceleiași surse.

Din informațiile prezentate public de către secretarul de stat Scrioșteanu rezultă, de asemenea, că lungimea totală a podului este de 1974,3 metri, iar înălțimea turnurilor este de aproximativ 193 metri de la partea superioară a fundației. „Podul are 3 deschideri: o deschidere principală (1120 m) și două deschideri laterale de 489,6 metri pe malul brăilean și de 364,6 metri pe malul tulcean”, a mai anunțat oficialul.

„Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km, după cum urmează:
– Drumul principal Brăila-Jijila (Etapa I) are o lungime de 19 km si este prevăzut cu două benzi de circulație pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete

– Drumul de legătură cu DN 22 Smârdan – Măcin (Etapa 2) are o lungime de 4,3 km şi este prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila-Jijila) și se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin

Detalii importante de la Infotrafic

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat joi dimineață că în 6 iulie, la ora 11:00, va avea loc festivitatea de inaugurare a podului peste Dunăre de la Brăila – DN 2S, între Brăila și Smârdan, denumit Golden Gate.

Se preconizează să participe un număr de aproximativ 300 persoane, printre care oficialități ca: președintele României, premierul, ministrul Transporturilor, Comisarul European pentru Transporturi.

„Circulația rutieră se va desfășura începând cu ora 13:00, cu restricție de viteză de 80 km/h, iar noaptea, în intervalul orar 21.00 – 06.00, de luni până vineri, circulația pe pod va fi suspendată. În weekend-uri și sărbători legale (chiar dacă sunt zile din cursul săptămânii), circulația rutieră va fi deschisă.

Aceste prevederi se aplică până la data de 30.11.2023”, au mai anunțat reprezentanții Centrului Infotrafic.

author avatar
Andrei Coman
302 afisari

6 COMENTARII

  1. Cu siguranta ca podul aduce niste avantaje economice in zona si nu numai, plus scaderea timpului si costurilor de transport. Problema e ca a costat mult mai mult decat face, si ca nu este bine realizat. Sa vedem cat o sa tina. Da ne gandim la bine, ca sa nu ne gandim la rau.

  2. FTUVANGURA DE ZDRENTE CARE VA LAFAITI IN „CASA POPORULUI ” VOI NICI INTR-UN SECOL N-O CONSTRUIATI

    ROMANIA ESTE O RUINA , INVESTITII INZECITE PENTRU O FLATULENTA

  3. Treaba de rahat. Se circula dar cu restrictii, noaptea ba! Pana in decembrie. Pai se poate face in romania un lucru pana la capat?

  4. Nenea puti,
    tu chiar nu stiai ca sau adunat ciorile pe punte?Chiar nu iti este mila de noi romanii? Faceai un pustiu de bine cu un Kinjal si aveai recunostinta unui popor intreg. Nu ca te simpatizam prea tare ,dar ajuta si tu niste amarati……

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger