Cauta

PNL va ataca la CCR Codul administrativ

PNL va ataca la Curtea Constituţională Codul administrativ, pe care îl consideră neconstituţional, pentru că nu putea fi adoptat prin ordonanţă de urgenţă, dar şi pentru prevederea care a permis adoptarea, prin majoritate simplă, a celor 20 de hotărâri privind înfiinţarea companiilor municipale din Bucureşti, a anunţat, marţi, preşedintele PNL Sector 5, Cristian Băcanu.

PNL va ataca la CCR Codul administrativ - Ziarul National
Foto: Twitter

„Vă anunţăm că PNL va ataca la Curtea Constituţională, şi acum avem şi mijlocul procedural să o facem, Codul administrativ. Pentru că, pe de o parte, avem o problemă cu neconstituţionalitatea întregului Cod administrativ, care nu putea fi adoptat prin OUG, aşa cum a fost adoptat, şi, pe de altă parte, avem o problemă legată de neconstituţionalitatea prevederii din Codul administrativ care a permis adoptarea acestor hotărâri”, a precizat Băcanu.

Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a spus că partidul se concentrează pe blocarea aplicării acestor noi hotărâri ale CGMB privind companiile municipale, care nu reprezintă decât „expresia unei ambiţii de neînţeles a doamnei primar (Gabriela Firea – n.r.) de a le menţine în viaţă”.

Ultimele stiri

  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Cloudflare a picat din nou/S-a raportat o nouă întrerupere, compania investighează problema
  • Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion! Prognoza ANM pe patru săptămâni, până pe 5 ianuarie 2026
  • Cel mai recent sondaj înaintea alegerilor din Capitală. Diferență mică între primele două locuri
  • Cine e femeia cu care s-a căsătorit în secret premierul Bolojan
  • Imagini incredibile! O mașină a zburat ca o rachetă peste un sens giratoriu, în Oradea – VIDEO
  • Accident grav în Capitală: Un bărbat a murit după ce a fost lovit de un motociclist, la intrarea în Pasajul Unirii
  • Moțiune de cenzură AUR
  • Horoscop 5 decembrie 2025 – Astăzi veți găsi o modalitate de a vă îmbunătăți viața familială
  • Ciclonul Cassio lovește Europa: fenomenul meteo ajunge și în România, avertizează ANM
  • Exit mobile version