Cauta

PNL susține toate inițiativele de revizuire a Constituției

 

Klaus Iohannis a început astăzi consultările cu partidele, pentru punerea în aplicare a referendumului. Reprezentanţii PNL au ieșit deja de la întâlnirea cu președintele, urmând cei ai USR şi UDMR.

PNL susține toate inițiativele de revizuire a Constituției - Ziarul National
Ludovic Orban (Sursa foto: Twitter)

Liberalii vor susține toate iniţiativele de revizuire a Constituţiei și orice alte iniţiative care sunt necesare pentru a transpune în fapt voinţa cetățenilor exprimată la referendum, precum şi ideea de refacere a dezbaterilor publice privind legile Justiţiei, a declarat marţi preşedintele PNL, Ludovic Orban.

El a subliniat că România trebuie condusă de oameni cinstiți, de oameni corecți, de oameni care respectă legea. “Poziţia exprimată de noi este foarte simplă. Voinţa cetăţenilor care s-a manifestat în cadrul referendumului convocat de preşedintele României, referendum validat cu un scor extrem de mare, reprezintă lege pentru noi şi PNL susţine toate demersurile preşedintelui Klaus Iohannis pentru a transpune în fapt voinţa exprimată de cetăţeni la referendum. Am abordat şi subiectul legislaţiei în domeniul Justiţiei, susţinem clar ideea de refacere a dezbaterilor publice pentru a genera o legislaţie europeană în domeniul Justiţiei, care să fie conformă cu recomandările din MCV, care să ţină cont de recomandările date de Comisia de la Veneţia şi de Grupul Statelor Anticorupţie”, a adăugat Orban, la finalul consultărilor delegaţiei PNL cu liderul de la Cotroceni.

Ultimele stiri

  • Geopolitica microprocesoarelor, lecție dură pentru Europa
  • Directorul general al TAROM și-a dat demisia
  • Criză în reciclarea plasticului: UE strânge șurubul importurilor ieftine după închiderea fabricilor
  • Concert de Crăciun la Suceava: glasurile copiilor au unit generațiile, într-un eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Inteligenţa Artificială, încă o enigmă pentru mulţi români, deşi ţara noastră se află în topul european al conectivităţii la Internet
  • Spargere dată ca-n filme, la Cluj-Napoca: s-a deghizat în livrator de mâncare şi a folosit o “cheie mincinoasă”. A furat 41.000 de euro
  • Programul supermarketurilor de Crăciun 2025. Ce orar vor avea magazinele Kaufland, Lidl, Carrefour, Mega Image, Auchan şi Penny
  • Catedrala Mântuirii Neamului se redeschide pentru credincioşi cu ocazia Sărbătorilor de iarnă. Patriarhia Română a anunţat şi programul
  • Primele imagini de la locul în care s-a prăbuşit avionul care îl transporta pe Șeful Statului Major al Libiei. Oficialul a murit când pleca din Turcia
  • Ce tradiţii respectă creştin ortodocşii în Ajunul Crăciunului 2025. Datini şi obiceiuri populare
  • Exit mobile version