Așteptată mai abitir ca o zi de iarmaroc, cu must, călușei, fleici fumegânde pe grătar și muzici lăutărești, moțiunea de cenzură s-a împiedicat ca o bețivă de treptele Parlamentului. Teoretic, astăzi ar fi trebuit citită. N-a mai ajuns până acolo, căci opoziției i s-a părut că PSD iar a făcut o șmecherie și că o va da cu capul de pereți. Sâmbătă, după regulament, ar fi trebuit dezbătută și votată, fix la trei zile după ce ar fi fost citită. N-a fost să fie, pentru că ordinea de zi nu a fost acceptată, iar de aici a început și scandalul. Și apoi, dacă ar fi fost votată sâmbătă și ar fi căzut, cum s-ar fi simțit Iohannis? Să-i rămână perișoarele în gât și să sughiță până marți, când începe săptămâna lui de lucru?
Motivele invocate la grămadă de PNL, USR, PMP și alți samsari ai politicii țin de noaptea minții. Că, vezi Doamne, de aia a pus PSD ședința sâmbăta, ca să nu poată fi prezenți în sală toți deputații și senatorii din opoziție. Că ei, într-un elan stahanovist pentru binele națiunii, sunt în teritoriu și lucrează. Să fie sănătoși și să lucreze, că de aia au fost aleși, dar ai PSD-ului nu fac la fel? Cred că și cetățeanul Iohannis lucrează, pentru că nu poate fi președinte doar de marți până cel mai târziu vineri.
Șpagă politică sau bilete la film?
Culmea este că un userist mai cu moț, care cred voia să fie văzut de mă-sa la televizor, declara marți seara că ei, useriștii, sunt pregătiți să vină la Parlament oricând, și seara, și la miezul nopții, și în zori dacă e nevoie. Însă acum, dintr-odată, l-a părăsit avântul și nu mai putea să vină sâmbăta. Nu spun că trebuie să fie și adevărat, dar ceva-ceva îmi zice că n-ar fi exclus ca opoziția să nu fie sigură pe numărul de voturi de care face atâta iureș, iar o amânare a ședinței cât mai încolo, peste o săptămână, zece zile, ar fi fost chiar mană cerească și ar mai fi strâns câțiva amatori de șpagă politică. Sau profesioniști?
Vă mai aduceți aminte cum, înainte de moțiunea trecută, Ludovic Orban acuza PSD că i-a momit pe mulți promițându-le funcții mari, ministeriate și posturi cheie prin ministere și agenții naționale, asta doar cât să nu voteze moțiunea depusă de PNL? Acum, stau și mă întreb cum de a strâns Orban numărul necesar de semnături? Nu cred că le-a făgăduit bilete la concertul cu Sarah Brightman, că le-a garantat un concediu la 2 Mai, o vizită la grădina zoologică din Bușteni sau o poză de grup cu Iohannis. Ca să dărâmi un guvern, mai trebuie ceva pe lângă. Când vii și spui că dăruiești masa cu un ginere frumos și un covor de iută, sigur te bat nuntașii.
Spectacolul prostiei și lăcomiei
Balamucul din sală, cu huiduieli, cu urlete și gesturi nervoase, m-a făcut să mă gândesc la cum ar arăta România în cazul în care moțiunea de cenzură ar trece. Aș zice că am văzut, în avanpremieră, bătălia pentru ciolan. Îl interesa pe vreunul să deschidă gura cu calm și să spună că partidul lui de aia se zbate pentru putere, pentru că are un program bine definit sau că are politici de manageriat care trebuie puse în practică imediat, chestiuni de progres pentru România sau de bunăstare pentru români?
Aiurea! Toți urlau că trebuie să ia puterea, PSD să plece de la guvernare și cam atât. Televiziunile obediente Cotroceniului și site-urile de știri cu epoleți și carâmbi au prezentat tot scandalul ca o primă victorie a opoziției. O victorie asupra cui? Nu mi s-a părut că asupra PSD, in corpore sau a Vioricăi Dăncilă, căci nu au câștigat nimic. Este mai degrabă o victorie asupra bunului simț, un spectacol mizerabil de lăcomie și prostie.
Moțiune cu fentă
Cum va arăta România cu PNL la guvernare? Cu Ludovic Orban prim-ministru? Cu ce program convingător va veni menestrelul lui Iohannis? Sau, de fapt, Ludovic Orban nici măcar nu se luptă pentru el, ci pentru Iohannis, care are de adus alt premier? Încep să cred că, în realitate, moțiunea opoziției este moțiunea lui Iohannis, iar Orban este doar momeala.
Două dintre cele trei nume vehiculate pentru funcția de prim-ministru mă fac să mă gândesc la o vasalitate deplină față de Germania și, chiar dacă mă împotrivesc, mi se deschid brusc ochii asupra rolului pe care cetățeanul Iohannis îl joacă în tot acest teatru de patriotism ieftin, cu vorbe mărețe și goale, care-i hipnotizează pe adepții fie prea necopți, fie prea înflăcărați. Un rol care a început în noiembrie 2014 și care nu e încheiat. Ce îl dă de gol? Agresivitatea, cinismul și aroganța când vine vorba de români.