AcasăNewsPMP-ul lui Băsescu merge cu Paleologu la prezidenţiale: Sper să-i încurce rău...

PMP-ul lui Băsescu merge cu Paleologu la prezidenţiale: Sper să-i încurce rău pe Barna şi pe Dăncilă

Atmosfera relaxantă la începutul reuniunii PMP, discursul fiind presărat cu glume şi zâmbete

Fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, este candidatul Partidului Mişcarea Populară la prezidenţialele din toamnă. Un anunţ oficial în acest sens a fost făcut duminică.

Atmosfera relaxantă la începutul reuniunii PMP, discursul fiind presărat cu glume şi zâmbete

În discursul susţinut la evenimentul de desemnare a candidaturii lui Paleologu, Traian Băsescu a dat de înţeles că în opinia sa principalii adversari ai PMP-istului care a intrat, mai nou, în lupta pentru Cotroceni ar fi candidatul unic al USR-PLUS şi actualul premier. Şi asta în condiţiile în care lansarea la PMP a avut loc la doar o zi după ce social-democraţii au validat-o, prin vot unanim în Congres, pe Viorica Dăncilă în postura de prezidenţiabil al formaţiunii pe care aceasta o conduce. ”Are multe calități care îl recomandă ca un candidat care dacă ar câștiga ar fi un bine pentru România. Eu sper să îi încurce rău pe Barna și pe Dăncilă. Încurcatul ăsta s-ar putea să facă (,) ca niciunul din cei doi să nu intre în turul doi așa cum speră și să le creăm o surpriză”, a declarat Traian Băsescu, în şedinţa Colegiului Național al PMP-ului, cu referire la Theodor Paleologu.

author avatar
Cristina Stefan
86 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger