Cauta

PMP, negocieri „de un minut” cu Orban

Dacă în cazul ALDE s-a ajuns la un consens pe marginea celor 12 condiții impuse de partidul lui Tăriceanu, în vederea sprijinirii viitorului guvern monocolor PNL, nu la fel al stat lucrurile după discuțiile pe care le-a avut Ludovic Orban, premierul desemnat, cu reprezentanții formațiunii conduse de către Eugen Tomac.

Liderul partidului se duflet al lui Traian Băsescu a adus în discuție concluziile negocierii foarte scurte de marți, cu accent pe faptul că premierul desemnat de Klaus Iohannis pentru a forma viitorul Executiv nu are de gând să coopteze PMP în viitoarea formulă guvernamentală. Mai mult, l-a anunțat că nu va da curs doleanțelor „popularilor”, adică nu va da ordonantă privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi și nici nu va înființa un minister pentru relația cu Republica Moldova. „A fost o întâlnire scurtă, de-un minut, premierul desemnat ne-a informat că va prezenta un Guvern monocolor, în urmă cu o săptămâmă același premier desemnat le-a promis colegilor mei parlamentari (…) ca și PMP-ul va fi la guvernare în cazul în care pică Guvernul Dăncilă, nu este nicio problemă, este decizia premierului desemnat de a-și asuma această formulă guvernamentală”, a susținut Tomac, de la Parlament.

Ultimele stiri

  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Noi dezvăluiri. Ce s-a aflat despre planul american menit să pună capăt războiului din Ucraina. Cele 28 de puncte ale planului
  • Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 21 noiembrie 2025 – Este o zi bună pentru întâlniri cu prietenii
  • Alege ce citești
  • Lovitură pentru ANAF: cererea de sechestru împotriva familiei Iohannis, respinsă
  • COP30, evacuată de urgență după izbucnirea unui incendiu. Mii de participanți au fost evacuați
  • Extrema dreaptă, spaima progresiștilor UE
  • HAIDUCIE girată de Bolojan: Fiscul, asmuțit pe tot ce înseamnă capital românesc!
  • Exit mobile version