AcasăNewsPlangere, dupa prezenta lui Dragnea la Inalta Curte

Plangere, dupa prezenta lui Dragnea la Inalta Curte

Scandalul din ziua precedenta, pe fondul prezentei lui Liviu Dragnea la Curtea Suprema, se lasa cu o plangere din tabara sefului social-democrat.

Avocata liderul PSD a anuntat ca se intentioneaza sa se ia masuri. „Vom depune un protest cu privire la lipsa de reactie a Inaltei Curti, prin conducerea Inaltei Curti”, a declarat Maria Vasii, la Antena3.

Dupa incidentele care au aparut atat la sosirea, cat si la plecarea celui de-al treilea om in stat la/de la termenul de la Inalta Curte -in dosarul in care s-a reluat de la zero, dupa ce un judecator din completul care judecase in prima faza cauza s-a pensionat -avocata lui Dragnea anunta ca se va depune un demers la adresa conducerii instantei in cauza, sustinand ca „Inalta Curte este obligata, prin modul in care isi organizeaza serviciul de paza, sa asigure securitatea justitiabililor care vin la proces”. „Este inadmisibil ce s-a intamplat ieri (marti-n.r) la Inalta Curte si vreau sa vad care vor fi masurile ce vor fi luate de la nivel european, pentru ca astfel de lucruri sa nu se mai repete”, a conchis Vasii.

159 afisari
Zenville

Ultimele știri

Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să acord vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024

Voucherele de vacanţă au produs discriminări în societate şi au generat pagubă în bugetul statului. De aceea, e posibil ca anul 2024 să fie...

Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această...

Preţurile alimentelor cresc, la raft, aproape de la o zi la alta. Astfel, s-a ajuns în situaţia ca un produs de bază să ajungă...
proger