AcasăNewsPlan secret: Grecia ar trebui sa vanda tot ca sa scape de...

Plan secret: Grecia ar trebui sa vanda tot ca sa scape de faliment

Un plan secret intocmit de consultanti germani influenti in Guvernul cancelarului Angela Merkel prevede ca Grecia ar trebui sa includa toate activele publice intr-o structura pe care sa o vanda unei institutii europene pentru 125 miliarde de euro, reducandu-si astfel nivelul de indatorare de la 145% la 88% din PIB.

Propunerea include sase faze. In prima etapa, Grecia ar trebui sa includa intr-o structura comuna toate activele publice (banci, imobiliare, telecom, porturi).

Al doilea pas prevede ca o institutie europeana, finantata de state, sa cumpere fondul infiintat de Grecia. Institutia europeana respectiva ar trebui sa privatizeze activele, cu termen limita in 2025, potrivit gandul.info, care citeaza „La Tribune”.

Grecia va primi 125 de miliarde de euro pentru a-si rascumpara obligatiunile de la Banca Centrala Europeana (BCE) si Facilitatea Europeana de Stabilitate Financiara (EFSF), avand ca reducerea datoriei publice de la 145% din PIB la 88%.

In a patra etapa, institutia europeana va investi 20 de miliarde de euro in restructurarea activelor, pentru a le creste valoarea cu circa 50 de miliarde de euro. Valoarea acestor investitii poate fi majorata cu 10-15 miliarde de euro din fondurile structurale pe care Grecia nu le utilizeaza. Injectia de capital ar repune tara pe un trend de crestere economica.

Ca urmare a majorarii incasarilor din taxe, Grecia va trece la rascumpararea anuala de datorii echivalente cu 1% din PIB, pentru a ajunge in 2018 sub pragul european de 60% din PIB.

Ultima faza a planului german vizeaza o reducere la zero a castigurilor speculatorilor care nu cred in salvarea Greciei si a zonei euro si mizeaza pe prabusirea obligatiunilor elene, spaniole, italiene si irlandeze.

Atena, paralizata din cauza grevelor si manifestatiilor

Atena este complet paralizata, in cea de-a treia zi de greva care afecteaza transporturile in comun, ca raspuns la inasprirea normelor in vigoare, in timp ce pensionarii, functionarii primariilor si taximetristii organizeaza manifestatii.

Miscarile constituie o riposta fata de o noua inasprire a masurilor de austeritate impuse Greciei din 2010.

193 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger