Cauta

Plămânii planetei și președintele caracalean

Cuprinse de incendii apocaliptice, soarta pădurilor amazoniene, acești plămâni ai Pământului, este deplânsă de comunitatea internațională. Situația tragică din Brazilia este cauzată și de lipsa de acțiune a autorităților, iar din acest punct de vedere, al nepăsării factorilor de decizie, cazul seamănă al naibii de tare cu „Caracalul” nostru. A fost nevoie de reacția puternică a societății pentru ca președintele Jair Bolsonaro să reacționeze în vreun fel. Abia după ce spiritele s-au inflamat suficient a decretat și acest Dincă de la Rio stare de urgență, înțelegând că drama de pe Amazon privește întreaga omenire, nu doar Brazilia.

Plămânii planetei și președintele caracalean - Ziarul NationalCondamnat la nivel mondial pentru lipsa de interes față de incendiile din pădurile amazoniene, Bolsonaro face un pas în spate. „Brazilia va mobiliza armata pentru a ajuta la stingerea focarelor”, este anunțul pe care l-a așteptat întreaga comunitate internațională. Până să recunoască gravitatea situației, liderul extremist susținea sus și tare că nu sunt decât niște incendii naturale, care pot fi controlate de cei 40 de pompieri trimiși să lupte cu flăcările. Cu aceeași relaxare a comentat subiectul și ministrul agriculturii, Tereza Cristina Dias, care a insistat că „știrile sunt îngrijorătoare, dar cred că trebuie să scădem temperatura. Amazonul este important, Brazilia ştie asta, iar Brazilia are grijă de Amazon”.

Plămânii planetei și președintele caracalean - Ziarul National
Președintele Braziliei a reacționat târziu, cam cum s-a întâmplat ca Caracal

Incendiile din pădurile amazoniene au crescut în 2019 cu 83%, conform datelor oficiale ale autorităților, distrugând vaste întinderi ale unui ecosistem vital pentru combaterea schimbărilor climatice globale. Presa speculează faptul că zelul zelul fermierilor, care urmăresc să elibereze terenuri pentru păşuni, a dus la izbucnirea incendiilor, iar președintele Braziliei îi încurajează tacit pe aceștia. Din câte se pare, liderul de dreapta își dorește ca Amazonul să fie exploatat de către pentru bogățiile sale naturale de către companiile miniere, agricole şi forestiere. În planurile sale, Bolsonaro intenţionează să construiască poduri, autostrăzi şi o centrală hidroelectrică în jungla amazoniană!

Ultimele stiri

  • Vârsta de pensionare în România: regulile actuale și simulările pentru generațiile 1968–1980
  • Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis. Câți bani a strâns în 20 de ani de carieră
  • Cum să reduci consumul la energie, după eliminarea plafonării. Românii caută cu disperare soluții!
  • Moș Nicolae a adus vreme foarte rece în Capitală. Alertă meteo emisă de meteorologi, e cod galben în mai multe județe
  • Românii cu credite la bănci plătesc jumătate din salariu pe rate. Cum au ajuns în această situaţie, deşi gradul maxim de îndatorare acceptat e de 40%
  • O nouă pompă, de culoare roz, a apărut în benzinării. Cu ce fel de carburant alimentezi dacă foloseşti acel „pistol”
  • De ce se pun cadouri în ghetuțe. Tradiţii şi obiceiuri de Moş Nicolae
  • Guvernul pregătește o „ordonanță trenuleț” în decembrie. Ce va conține „cadoul” premierului Bolojan pentru români, de sărbători
  • Horoscop – 6 decembrie 2025. Vor fi multe surprize de Moş Nicolae, dar astrologii avertizează că nu toate vor fi plăcute
  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • Exit mobile version