Cauta

Plagiatorii, dovediți doar în instanță

Guvernul a decis că titlurile de doctor pot fi retrase sau anulate doar prin hotărâre definitivă a unei instanțe. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial.

Plagiatorii, dovediți doar în instanță - Ziarul NationalAstfel, a fost introdus un nou articol care reglementează revocarea sau anularea diplomei de doctor prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești, susțin surse judiciare pentru Național. De asemenea, legea de modificare stabilește că o dată revocată sau retrasă diploma de doctor, din momentul comunicării hotărârii, toate efectele juridice urmează a fi încetate. Doar că, instanțele vor da decizii finale după procese lungi și anevoioase care vor dura ani de zile, timp în care cei care au acest titlu vor încasa bani buni de la stat, adică din buzunarele noastre. În 15 martie, plenul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis prin vot retragerea titlului de doctor pentru 16 persoane care obținuseră titlul la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”a SRI. Dar, pe de altă parte, comisia care verifică palgiatele a stabilit că în cazul fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, faptul că a plagiat 4% din lucrarea de doctorat nu este o problemă. Astfel că, reprezentanții Guvernului au decis că astfel de spețe să fie soluționate doar de instanță cu o decizie definitivă. Ce, ne jucăm de-a doctoratul!?

Ultimele stiri

  • Acordul UE-Mercosur: Macron face un pas înapoi și anunță că Franța votează împotrivă
  • Donald Trump, blocat de Senatul SUA: vot tensionat privind puterile militare și reacție furibundă a președintelui
  • Medicamentele mai scumpe în Europa din 2026: presiunea industriei și riscul întârzierii tratamentelor noi
  • Nicușor Dan și incompetența, garantat USR
  • Trump deschide un nou front împotriva Chinei
  • Userista de la Mediu a profitat de atacul hackerilor. Toate sistemele de comunicații din Apele Române sunt căzute
  • Război murdar pentru banii publici: Primarul Băluță, dezvăluiri despre șantaj, grupări destructurate și o posibilă otrăvire cu arsenic
  • Efectul catastrofal al tranziției verzi. UE produce tot mai puțină energie
  • ”Doctrina Donroe”, amprenta SUA într-o lume multipolară
  • Mourinho is back: “Construiți un bordel!”
  • Exit mobile version