Cauta

Plachetă obligatorie pentru firmele închise de Protecţia Consumatorilor

Firmele amendate şi închise temporar de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sunt obligate să afişeze o plachetă în care să precizeze acest lucru, potrivit unui ordin al preşedintelui ANPC, publicat marţi în Monitorul Oficial.

Pe plachetă scrie că reprezentanţii ANPC au dispus măsura opririi temporare a activităţii iar obligativitatea afişării acesteia rămâne în vigoare până când inspectorii de la Protecţia Consumatorilor constată remedierea deficienţelor. Ordinul intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea lui în Monitorul Oficial. „Operatorii economici în cazul cărora au fost încheiate documente de control pentru încălcarea drepturilor consumatorilor cu privire la viaţa, sănătatea şi securitatea acestora, prin care au fost dispuse măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, fabricaţiei, comercializării produselor sau a utilizării acestora la prestarea serviciilor sunt obligaţi ca, pe uşa de acces sau la intrarea în locaţia unde îşi desfăşoară activitatea sau la punctul de lucru să afişeze placheta care face parte din anexa la prezentul ordin”, se arată în document.

Ultimele stiri

  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Guvernul României aprobă 500 de milioane € pentru Autostrada A1 și reorganizează Garda de Mediu
  • De ce avem pielea de găină? Răspunsuri evolutive și legătura cu emoțiile
  • Alege ce citești
  • Donald Trump, primit cu fast regal la Castelul Windsor în a doua vizită de stat în Marea Britanie/VIDEO
  • Pământurile rare chinezești surpă companiile europene
  • 30 de zile de arest pentru Toto Dumitrescu. INML confirmă consumul de cocaină
  • Bolojan – ziua și șantajul
  • Trump are dreptate să ceară sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Îl vor asculta țările NATO?
  • Socialismul este la fel de american ca plăcinta cu mere
  • Exit mobile version