Cauta

“Pinalti”, agatat de DNA cu Posta Romana

Abia eliberat din arest preventiv, Gheorghe Stefan “Pinalti” tremura din nou la gandul ca ar putea ajunge iar dupa gratii. Si asta pentru ca procurorii DNA i-au deschis fostului primar din Piatra Neamt un nou dosar.

“Pinalti”, agatat de DNA cu Posta Romana - Ziarul National
Gheorghe Stefan se afla in arest la domiciliu, masura luata in dosarul "Microsoft"

Gheorghe Stefan este cercetat pentru atribuirea unui contract al Postei Romane privind servicii de incasare electronica a facturilor, el fiind acuzat de spalare de bani si trafic de influenta.

Contracte pentru interpusi si mofturi scumpe

In acelasi dosar au fost pusi sub invinuire Florin Aurelian Ciobotaru, la data faptelor director general adjunct al Directiei comerciale din Compania Nationala Posta Romana, omul de afaceri Marian Constantinnof, care controla printr-un interpus Posh Telecom Solutions SRL, si Cosmin Dragos Mihailescu. DNA precizeaza ca, in 2009, Gheorghe Stefan, pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor, si-a impus un apropiat, pe inculpatul Florin Ciobotaru, in functia de director general adjunct avand in coordonare Directia comerciala a CN Posta Romana. Ulterior, Stefan si Ciobotaru au convenit cu Marian Constantinof ca o societate nou infiintata, controlata de acesta din urma, sa inlocuiasca SC Smart Telecom Solutions SRL in relatia contractuala cu CN Posta Romana SA, privind prestarea, in unitatile postale ale companiei, de servicii de incasare electronica a facturilor prin folosirea unor terminale POS. DNA mentioneaza ca, in schimbul folosirii influentei sale, pentru a-l determina pe Ciobotaru sa inceteze contractele CNPR cu SC Smart Telecom Solution SRL si sa le atribuie SC Posh Telecom Solutions SRL, firma controlata de Constantinof prin interpusi, Gheorghe Stefan i-a cerut omului de afaceri sa-i dea jumatate din profitul pe care l-ar fi obtinut in executarea contractelor incredintate. CN Posta Romana SA a achitat nejustificat, in perioada mai — octombrie 2009, suma de 224.979,56 euro, suma care constituie prejudiciu adus bugetului companiei, la care se adauga 42.746,12 euro, reprezentand TVA. De altfel, Constantinof ar fi platit mai multe mofturi ale lui “Pinalti”, precum sejururi la mare, cantonamente ale echipei de fotbal Ceahlaul in Italia sau publicitate pentru firmele detinute de copiii primarului. Valoarea totala a sumelor date lui Gheorghe Stefan sau altora, la cererea lui, este de 422.138,07 lei (circa 100.000 de euro) si 35.306 euro, sustin procurorii.

 

Ultimele stiri

  • Horoscop 22 decembrie 2025 – Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă
  • Alege ce citești
  • S-a stricat motorul franco-german?
  • Energia României, „tranzacționată” de Bolojan pe „bursa” OMV, la Viena
  • Fâșia Gaza, de la moloz la lux? Proiectul de 112 miliarde de dolari
  • Criză catastrofală. În 2026, Guvernul sistează aproape toate investițiile
  • Ucraina atacă petrolul lui Putin
  • Lumea MAGA se confruntă cu proprii demoni
  • Suma infimă pentru care un club legendar va dispărea
  • O ”mită” de peste 7 milioane de dolari. Cum vrea USR să intre în grațiile lui Trump?
  • Exit mobile version