AcasăNewsPiața auto europeană mușcă din țărână

Piața auto europeană mușcă din țărână

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au înregistrat o scădere de 78,3% în luna aprilie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. Este cel mai mare declin înregistrat de la debutul publicării datelor statistice în 1990, anunță Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Un număr de 292.182 de autoturisme au fost înmatriculate în Uniunea Europeană, Marea Britanie,  Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, comparativ cu 1,345 milioane anul trecut. Vânzările au înregistrat scăderi de două cifre în toate pieţele din UE, în frunte cu Italia şi Spania unde înmatriculările au scăzut cu 97,6%, respectiv 96,5%. În cele două ţări au fost vândute 4.279, respectiv 4.163 de autoturisme în luna aprilie 2020, adică mai puţin decât cele 4.321 de unități vândute în România, unde piaţa auto a înregistrat o scădere de 50,3%. Conform cifrelor ACEA, doar pieţele auto din Danemarca şi Suedia au avut o contracţie mai mică decât cea din România. Privind marii producători, în aprilie vânzările Volkswagen au scăzut cu 75%, în timp ce Renault şi PSA Group au raportat un declin al vânzărilor de 79,5% respectiv 82,4%. În segmentul premium, BMW a înregistrat  un  minus de 69,7% iar rivalul Daimler 80,1%. Înmatriculările de autoturisme Dacia în UE, Marea Britanie şi ţările EFTA au scăzut cu 79,6% până la 10.031 de unităţi. Dacia a devansat mărci precum Set, Fiat, Volvo, Kia sau Hyundai în funcţie de numărul de autoturismelor înmatriculate în luna aprilie.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
207 afisari
Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger