Cauta

Petrom a invins! Romania va exporta gaze din 2013!

In sfarsit, mai marii OMV si-au vazut visul cu ochii. Dupa ce Presedintia Romaniei a respins legea care interzicea exportul de gaze, acesta va fi posibil incepand din 2013.

Ar mai fi de rezolvat cateva detalii tehnice, cum ar fi conductele prin care sa se exporte gazul respectiv, dar acestea nu mai sunt o problema, cel putin nu pentru OMV Petrom, care si-a facut si centrala elecrica pe gaze (ca daca tot e stapana pe hidrocarburile tarii, de ce n-ar folosi si gazele, care ii vin oricum aproape gratis, pe sonda).

Premierul Victor Ponta accepta scumpirea benzinei, fiindca Petrom e cel mai mare contributor la bugetul statului

Problema e ca, in prezent, Romania isi acopera consumul de gaz metan in proportie de doua treimi din productia proprie, restul fiind importat, prin intermediari – care-si iau comisioane grase – din Rusia. Deci, nu numai ca nu avem suficiente gaze, dar le mai si exportam, ca cica, daca nu facem asta, incalcam legislatia UE. Acolo se vorbeste de libera circulatie a marfurilor, nu de obligativitatea acestei circulatii, dar profitorii interpreteaza legislatia asa cum le convine. Si ar mai fi ceva: gazele s-au scumpit recent cu 5%, pe motiv ca  FMI a cerut asta (dupa ce intermediarii s-au plans ca au importat mai multe gaze in februarie 2012, dar le-au patit mai scump).

Santaj la bugetul statului

Premierul Victor Ponta a recunoscut ca s-ar lua de piept cu Petrom, cand aceasta scumpeste benzina, dar n-o face, pe motiv ca ar deranja cel mai mare contributor la bugetul statului. In plus, Petrom, care si-a construit centrala electrica pe gaze de sonda, a primit  „dispensa” de la stat sa foloseasca metan doar din productia interna, alte companii (Romgaz) fiind insa obligate sa cumpere si din import, adica mai scump.

Ultimele stiri

  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Șeful Statului Major al Armatei Franceze rupe în bucățele planul de pace al lui Trump din Ucraina și cheamă țara la război împotriva Rusiei: „Pregătiți-vă să vă pierdeți copiii!”
  • Exit mobile version